Succes în carieră, via social media

De Revista Unica, pe

Reţelele sociale te pot ajuta în viaţa profesională dacă ştii cum să le foloseşti.
Specialiştii în HR sunt din ce în ce mai atenţi la apariţiile online ale candidaţilor, aşa că cei în căutarea unui job trebuie să-i atragă prin profilurile lor. Află de ce să-ţi creezi brandul profesional în social media.
Dezvoltarea reţelelor sociale a dus şi la creşterea importanţei lor ca instrumente folosite în carieră. Fie ca
mijloace de căutare a unui job, fie ca mijloace de contact cu specialiş-tii din domeniul tău, fie de a afla informaţii despre evenimentele care se derulează în aria ta de activitate, social media continuă să-şi arate beneficiile. În România, potrivit unui studiu Daedalus Millward Brown, o treime dintre utilizatorii de re-
ţele sociale le-au folosit deja pentru a-şi căuta un job. LinkedIn este, încă, cea mai căutată reţea în acest domeniu, datorită  statutului de reţea profesională, dar şi cele de socializare încep să câştige teren. Utilizatorii de Facebook au început să-şi facă pagini de profil separate pentru prieteni şi pentru activitatea profesională, iar angajatorii devin din ce în ce mai atenţi la comportamentul candidaţilor pe astfel de reţele, mai ales în procesul de recrutare.

În avantajul tău

Indiferent de reţeaua pe care o foloseşti – LinkedIn, Facebook, Twitter etc. –,  anunţă-i pe cei cu care eşti în contact de intenţiile tale. Dacă eşti în căutarea unui job, specialiştii recomandă să fii cât mai explicit, să precizezi în detaliu care sunt cerinţele tale. Dacă eşti angajator şi ai un post disponibil, fii la fel de exact atunci când anunţi că eşti în căutarea unui nou angajat. Şi lasă-l deschis cât mai mult timp, astfel încât să poată fi preluat de la un utilizator la altul. Până la urmă, acesta este unul dintre cele mai importante be-neficii ale reţelelor sociale, numărul mare de utilizatori la care poate ajunge mesajul tău. Dacă vrei un nou job, caută mai multe informaţii pe paginile companiilor pentru care ai vrea să lucrezi. Acolo ai putea găsi oferte de joburi sau de internshipuri şi informaţii importante din domeniu, pe care va trebui cu siguranţă să le ştii înainte de interviul propriu-zis. Dar, aşa cum tu eşti interesat să afli mai multe despre compania respectivă, şi cei din echipa de recrutare din cadrul acesteia vor fi atenţi la activitatea ta online. Dacă utilizezi o reţea de socializare pentru distracţie, cum e Facebook, ai grijă la setările de confidenţialitate. Nu le arăta angajatorilor pozele din concediu, în care eşti în costum de baie, pe care le-ai pus acolo pentru a le vedea prietenii. Poţi face liste diferite pentru prieteni şi pentru colegii de la muncă, astfel încât să le arăţi doar ce vrei tu să vadă.

Google nu uită niciodată

Totuşi, expansiunea reţelelor sociale abia a început şi mai sunt multe lucruri de descoperit şi de încercat în domeniu. Oana Datki, Country Manager  al Consulteam România, spune că, la noi, Facebook şi Twitter sunt încă mai utile socializării nonprofesionale şi că va mai dura câţiva ani până vor atinge anvergura  – din punctul de vedere al impactului în recrutare – din SUA şi Marea Britanie. Spune însă şi că din ce în ce mai mulţi candidaţi cu care a discutat în 2011 au postat pe pagina lor de Facebook dorinţa „de a-şi găsi un post de tipul X sau un job în domeniul Y sau chiar au verificat periodic pagina de Facebook a angajatorului Z“. Recomandă şi ea o atenţie deosebită asupra informaţiilor postate în mediul online. „Sigur că este extrem de important nu doar ce platformă/abordare folosim, ci şi cum o facem: dacă ne creăm treptat un brand propriu profesionist – prin evitarea postării în orice mediu online a unor informaţii care ar putea dăuna, de tipul fotografiilor sau comentariilor nepotrivite – cu o imagine de business şi o menţinere constantă a vizibilităţii, prin postarea de informaţii de interes pentru profesioniştii din acelaşi domeniu de activitate. Trebuie să ţinem minte că «Google nu uită niciodată», adică orice am scrie la un moment dat online, într-un context pe care am putea să-l considerăm privat, va apărea la o eventuală căutare“, spune Oana Datki.

LA CE SUNT ATENŢI ANGAJATORII

Peste 70% dintre recrutorii şi specialiştii în HR intervievaţi de Cross-Tab pentru Microsoft au renunţat la unii candidaţi din cauza informaţiilor găsite pe social media, precizează pe site-ul său consultantul în social media Cristian Manafu. Studiul internaţional citat arată că între 30% şi 50% sunt atenţi la: detalii privind stilul de viaţă al candidatului, comentarii şi postări neadecvate ale acestuia, fotografii, filme şi informaţii nepotrivite despre el, comentarii şi texte neadecvate scrise de prieteni şi rude, comentarii în care sunt criti-
caţi foştii angajatori, clienţi sau colegi de muncă.

Beneficiile social media

Găseşti informaţii despre diverse evenimente sau persoane importante din domeniul care te interesează. Ai putea găsi conferinţe la care să participi, astfel încât să îţi faci cunoştinţe, dar şi să te faci cunoscut celor din domeniul tău.

Găseşti anunţuri de recrutare. Atât pe paginile firmelor, cât şi la prieteni, care anunţă de obicei dacă în firma în care lucrează sau pe care o deţin se fac angajări.
Îţi poţi construi un brand personal. Inscrie-te în diferite grupuri din domeniul tău de interes, comentează despre subiectele de actualitate, arată-ţi interesul pentru domeniul respectiv.

Promovează-ţi produsele/serviciile, pentru că aici găseşti cele mai multe contacte.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter