Cum găseşti echilibrul în carieră

De Revista Unica, pe Sâmbătă, 28 ianuarie 2012, 09:45

Carieră

Dacă te simţi bine cu tine însăţi, vei avea o altă imagine şi în mediul profesional. De unde să începi transformarea? Dialoghează întâi cu tine şi asumă-ţi faptul că vei avea de învăţat toată viaţa, spune Camelia Şucu.
Eu sunt unică, la fel ca şi voi, pentru că, în primul rând, îmi place să fiu femeie. Nu sunt unică pentru că am intrat într-un domeniu care a fost denumit al bărbaţilor, nu sunt unică pentru că am avut succes în carieră, ci sunt unică, la fel ca şi voi, pentru un singur motiv – complex, de altfel: acela că sunt femeie şi îmi place acest lucru.
În România de după ’89, în care am fost liberi să gândim şi să mergem în ce direcţie vrem, am dezvoltat şi un mod de viaţă în profesie, iar acest stil de viaţă se traduce prin a învăţa şi a şti cum să ai grijă de tine, cum să te îmbraci, ce să mănânci, cum să vorbeşti în mediul de business.
Foarte multe femei mă întreabă şi sunt interesate de ceea ce face femeia Camelia Şucu: dacă merg la sală, cât de des, de ce alerg în parc, ce produse cosmetice aleg, dacă folosesc botox sau nu. De ce cred că sunt interesate de mine? Pentru că, odată cu rebrandingul Class Living, mi-am asumat să dau multe interviuri şi să fiu vizibilă mai mult decât dintr-o perspectivă business: să mă prezint către client ca om, ca o femeie căreia îi place să trăiască normal şi natural.

Ca să te simţi bine ca femeie în mediul de afaceri, trebuie să te simţi bine ca femeie, în general. Cum am început să mă simt bine în pielea mea, ca femeie? În etape, şi nu mi-a plăcut niciodată să ard etapele, ci am învăţat treptat şi cu răbdare „să urc scările“. În adolescenţă, după ani de zile de înot, am avut probleme de greutate, între 14 şi 15 ani am luat 12 kg.
Acela a fost momentul meu de responsabilizare, atunci am înţeles că trebuie să mă întorc la sport. Tot atunci am conştientizat şi ce înseamnă un ochi de bărbat – atunci era tatăl meu, care a observat, când eram în vacanţă la mare, că mă cam îngrăşasem. Deşi aveam doar 15 ani, în acea seară am refuzat bucăţica de Toblerone (care se obţinea greu în acele vremuri), iar de a doua zi am început să nu mai mănânc şi să alerg pe plajă. Am continuat la fel, nemâncând, diete nebuneşti, aşa cum încercăm toate, mai ales când ne permite vârsta. După ce am ajuns acasă, am început să alerg pe scări de două ori pe zi, câte zece ture până la etajul 10! În două luni, am slăbit mai mult de 12 kg, iar tata nu înţelegea ce s-a întâmplat cu mine, era îngrijorat că nu mănânc şi că mă voi îmbolnăvi.

Sportul a devenit un mod de viaţă pentru mine. Dar şi în sport am învăţat simţul măsurii. La un moment dat, deve-nisem aproape dependentă, era ca un drog. Am realizat că ajunsesem să fiu eu controlată de ceva exterior în loc să controlez eu ceea ce fac.
Dacă eşti onestă cu tine, realizezi multe: inclusiv când mănânci prea mult sau când faci prea puţin sau prea mult sport. Cred că cel mai important este să stai de vorbă cu tine însăţi. Nu cred în diete drastice, ci în echilibru, dar avem de străbătut o cale până îl descoperim, iar ceea ce m-a ajutat a fost dialogul cu mine însămi, asumarea faptului că trebuie să învăţ toată viaţa. În acest drum al meu către echilibru, am învăţat cât este de important tot ce mâncăm – se vede foarte bine pe chip, pe corp -, dar şi ce experienţe trăim – oamenii împliniţi, care sunt fericiţi cu ceea ce fac, sunt mai luminoşi.
Echilibrul trebuie să fie prezent şi în alimentaţie, iar pentru asta e nevoie să ne cunoaştem corpul. Totul ţine de echilibru. Să nu uităm că producem un stres major organismului dacă îi refuzăm toate micile plăceri. Să mergi în vacanţă sau la petreceri şi să mănânci numai salată de roşii cu brânză e extrem neproductiv în final. Eu mănânc puţin din toate şi am descoperit cât este de importantă curăţarea şi revigorarea organismului prin detoxifiere. O dată sau de două ori pe an, câte 4 – 7 zile, cura de detox poate fi făcută acasă, dar e mult mai eficientă realizată în clinici speciale.

Am mai învăţat să îmi asum trecerea timpului, nu neapărat interpretată ca îmbătrânire, ci ca un proces firesc şi natural. Mi-a devenit clar că nu voi refuza niciodată tratamentele naturale, dar voi fi foarte sceptică la tot ce este invaziv, căci sunt convinsă că tot ce înseamnă acum invaziv şi chimic pentru corp va ajunge, în câţiva ani, să aibă urmări şi mai neplăcute. Riscăm să pierdem ce avem mai frumos, mobilitatea şi expresivitatea chipului. Cred foarte tare în naturaleţe, este nespus de frumos să te dezvolţi ca femeie şi să nu devii obsedată de ce vezi în oglindă. Faptul că te simţi bine cu tine însăţi se va reflecta şi în profesia ta.