Ce rol ţi s-ar potrivi în funcţie de zodie

De Corina Buhagiar, pe

Să zicem că te-ar aborda un regizor pe stradă şi ţi-ar propune să joci în filmul la care lucrează. Pentru anumite roluri nici n-ai avea nevoie…
… de o pregătire specială. Ar fi suficientă înzestrarea nativă care îţi e dată de zodie.

Berbecul: Ioana D’Arc, Ecaterina Teodoroiu sau orice personaj feminin luptător şi ambiţios. Dacă trebuie să îţi tai părul şi să te prefaci bărbat, nu eziţi!

Taur: Poţi juca cu uşurinţă rolul unei femei fatale, care suceşte capul bărbaţilor. Scoţi la iveală, de unde nici nu ştiai că le ai, talente de dansatoare sau cântăreaţă. Şi eşti foarte fotogenică…

Gemeni: Ai putea juca un personaj mai tânăr decât eşti tu în realitate. Iar dacă trebuie să turuie încontinuu zeci de minute, nicio problemă! Farmecul tău ar fi pus în evidenţă de un rol ca cele ale lui Marylin Monroe.

Rac: Te descurci bine în rol de mamă, chiar dacă tu, personal, nu ai încă copii. Tandreţea şi atenţia grijulie le exprimi cu uşurinţă. În rest, ai putea juca orice, fiindcă eşti empatică şi prinzi repede orice nuanţă.

Leu: Era şi timpul să-ţi descopere cineva talentul! i-ai spune domnului în cauză. După care ai putea să intri în pielea oricărui personaj, inclusiv – sau mai ales! A unuia princiar sau regal.

Fecioară:
Ai prinde imediat atmosfera într-un serial gen „Spitalul de urgenţă”, ca medic priceput şi inteligent. Sau rolul unei tocilare sensibile, timide, încă virgină…

Balanţă: Un rol Madame Bovay, sau ceva asemănător, fie şi într-o telenovelă… Încurcăturile emoţionale sau sentimentale sunt la degetul tău mic.

Scorpion:
Ai putea să joci, fără o pregătire prealabilă, un rol negativ.. de scorpie. Chiar dacă în viaţa obişnuită eşti destul de cumsecade, într-un film ţi-ar plăcea să-ţi explorezi zonele întunecate…

Săgetător: Cert, te-ar prinde un rol într-o comedie romantică. N-ai putea să-ţi păstrezi cumpătul dacă ar trebui să faci un rol tragic. Aşa că nici nu încerci!

Capricorn: Întâi îl trimiţi pe domn la plimbare. Eşti prea pesimistă ca să crezi că un astfel de noroc ar putea da peste tine. Dacă totuşi te convinge, te descurci în pielea unui personaj tăcut şi serios.

Vărsător: Ai putea să joci în orice… atâta timp cât nu e plictisitor! Nu te-ar deranja nici măcar o costumaţie trăznită, gen tentacule de extraterestru…

Peşti: Rolul în care ai intra imediat este unul romantic, de femeie sensibilă şi senzuală. Poţi exprima prin ochi mai mult decât prin cuvinte, aşa că textul n-ar trebui să fie prea lung.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter