Femei reprezentative pe zodii

De Corina Buhagiar, pe

De la fiecare zodie avem ceva de învăţat, mai ales de la nativii care au dus cât mai aproape de perfecţiune calităţile acelei zodii şi i-au transcens slăbiciunile. Dacă vrei
de pus pe perete care să-ţi amintească mereu spre ce să tinzi, inspiră-te de mai jos!

Berbec: Bette Davis. Cunoscută sub porecla „Prima Doamnă a Filmului” Bette Davis este materializarea visului oricărei native Berbec, de a fi prima. Deşi nu era o frumuseţe în înţelesul clasic, a reuşit să vrăjească cu personalitatea ei profundă, şi cu o tenacitate demnă de admiraţie.

Taur: Audrey Hepburn. Dacă în mod normal în Taur feminitatea este viguroasă, dar poate avea ceva brut, necizelat, în cazul lui Audrey Hepburn ea s-a sublimat într-o feminitate extrem de rafinată şi delicată, pe care orice nativă Taur ar merita să o ia de exemplu.

Gemeni:
Marilyn Monroe. E un sex symbol universal, care a manifestat toată drăgălăşenia şi spiritul jucăuş al zodiei Gemeni, la care a adăugat o doză imnsă de senzualitate. Multe dintre femeile Gemeni sunt prea cerebrale şi uită să îşi pună în evidenţă înzestrările trupului şi erotismul. Să o ia pe Marilyn drept model!

Rac: Ginger Rogers. Celebra parteneră a lui Fred Astaire a demonstrat că femeia Rac poate fi foarte dinamică şi se descurcă de minune în lumina reflectoarelor. Aviz pentru nativele Rac timide şi care au tendinţe lunare spre lene sau inerţie.

Leu: Charlize Theron. Poate e prea tânără să se numere printre stelele nemuritoare, dar va ajunge acolo, cu siguranţă. Pe lângă frumuseţea solară specifică Leoaicelor, Charlize a învăţat să-şi sublimeze dorinţa de a fi în centrul atenţiei în discreţie cu privire la propira persoană şi în dorinţa de a ajuta necondiţionat pe alţii, de exemplu… animalele!

Fecioară: Greta Garbo. Un model excelent pentru Fecioarele pragmatice, dar care uită, uneori, un lucru esenţial, şi anume că farmecul femeii se bazează în primul rând pe mister. A nu lăsa totul la vedere şi a „promite” delicii nebănuite celui care îndrăzneşte să caute mai mult este exact arta în care Garbo a fost maestră.

Balanţă: Bigitte Bardot. A fost încarnarea vie a feminităţii venusiene, femeia pe care toţi bărbaţii o vroiau drept iubită. Uneori Balanţele fac greşeala să aibă pretenţii greşite, gen: să fiu iubită pentru creierul meu… Absurd! Pune-ţi o poză cu Bigitte Bardot în tinereţe pe perete şi flirtează cu eleganţă…

Scorpion: Aishwarya Rai. Considerată de mulţi drept cea mai frumoasă femeie din lume, Aishwaria Rai deţine toată senzualitatea şi tot farmecul hipnotic al Scorpionului, fără să mai fie îngreunată de suspiciunile, geloziile şi tenebrele lui.

Săgetător: Kim Basinger. E o Săgetătoare adorabilă, care făcea furori în tinereţe. Mai discretă şi mai tăcută decât o Săgetătoare obişnuită, Kim a încarnat feminitatea plină de candoare şi cu o anumită puritate pe care orice nativă Săgetător şi-o doreşte.

Capricorn: Ava Gardner. O mare doamnă a ecranului prin anii 40, Ava a ajuns celebră mai ales datorită frumuseţii sale. A fost nevoie de multă muncă de lămurire ca să-şi dea seama că nu e doar frumoasă, ci şi talentată. În general femeile Capricorn sunt ambiţioase şi pun cariera desupra unei vieţe tihnite. Dacă o iau model pe Ava, vor vedea că se poate şi fără muncă după vârsta de 42 de ani.

Vărsător: Lana Turner e o frumuseţe a anilor 40, cunoscută sub denumirea de „Sweater Girl”, a avut a viaţă mai mult decât palpitantă, cu 7 soţi şi o carieră cinematografică bogată. Spre deosebire de alte Vărsătoare care sunt mult mai reţinute, trăiesc în nişte sfere înalte, desprinse de planul material, şi preferă independenţa, inclusiv financiară, Lana este cea care a spus: „Un bărbat de succes este acela care câştigă mai mult decât poate să cheltuie soţia lui. O femeie de succes este cea care găseşte un astfel de bărbat.”

Peşti: Elizabeth Taylor. Pe lista celor mai frumoase vedete de la Hollywood, actriţa cu ochi violet este una dintre femeile Peşti cele mai reprezentative. Frumoasă, sensibilă şi senzuală, şi-a trăit viaţa cu intensitate, fără să-i pese de părerea celorlalţi. Pentru o femeie Peşti care vrea să-şi trezească feminitatea specifică este un model excelent!

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter