Luna Nouă în Capricorn, pe 23 decembrie 2022. Cum sunt afectate zodiile

De Oana Dinu, pe Ultimul update Vineri, 23 decembrie 2022, 11:15

Luna Nouă în Capricorn se va forma în data de 23 decembrie 2022. Zodiile pot profita de acest fenomen astral pentru a-și seta noi intenții și obiective, pentru a pune în aplicare planuri și pentru a-și reorganiza viața.

Luna Nouă care se va forma în zodia Capricorn în data de 23 decembrie ne va oferi șansa de a începe noi capitole în viețile noastre. Trebuie să ne gândim la ce vrem să schimbăm sau ce vrem să aducem nou în viețile noastre. Nu este suficient doar să ne stabilim obiectivele, trebuie să și acționam în direcțiile în care ne dorim să progresăm. Ceea ce începem acum, ghidați de energia creativă a Lunii Noi, are mari șanse de reușită. De asemenea, suntem susținuți și de Capricorn să facem schimbări importante, ale căror efecte benefice se vor face simțite pe termen lung, potrivit yearly-horoscope.org.

Luna Noua în Capricorn ne cere să ne asumăm responsabilitatea asupra propriei vieți. Iată cum vor fi afectate zodiile de acest fenomen astrologic.

Luna Noua în Capricorn – Berbec

Pentru nativii Berbec este o perioadă solicitantă din punct de vedere emoțional. Vor fi mai sensibili și mai axați pe propriile lor nevoi afective, de dragoste și protecție. Este un moment bun să petreacă mai mult timp alături de cei dragi, să se reconecteze cu aceștia.

Luna Noua în Capricorn – Taur

Luna Nouă în Capricorn pune accentul pe sectorul relațiilor parteneriale. Pentru nativii Taur se poate deschide o nouă etapă în relația de cuplu sau poate în relațiile profesionale. Aceștia ar trebui să se concentreze pe proiectele care cer flexibilitate și inovație.

Luna Noua în Capricorn – Gemeni

Luna Nouă în Capricorn se petrece în sectorul financiar. Nativii vor avea ocazia să valorifice proiecte mai vechi. De asemenea, vor fi recompensați pe măsura muncii lor, ceea ce le va aduce o creștere substanțială a veniturilor.

Luna Noua în Capricorn – Rac

Pentru nativii Rac este o perioadă în care au șansa să strălucească și să realizeze tot ceea ce își propun. Este un moment perfect pentru noi începuturi și schimbări în viața personală. Poate fi vorba și de o reevaluare a modului de gândire, a principiilor și valorilor după care se ghidează. Astrele îi susțin să se descopere pe sine și să arate lumii cine sunt cu adevărat.

Luna Noua în Capricorn – Leu

Luna Nouă în Capricorn aduce nativilor Leu mai multă nevoie de introspecție. Aceștia vor prefera să se retragă în colțul lor și să reducă interacțiunile. Deși nu pare a fi un aspect prea benefic pentru ei, pot profita de moment pentru a-și conștientiza blocajele mentale sau emoționale ce nu le permit să evolueze.

Luna Noua în Capricorn – Fecioară

Acest aspect astrologic va anima viața socială a nativilor Fecioară. Poate aduce ocazia de a cunoaște oameni noi și de a lega prietenii. De asemenea, Luna Nouă poate veni cu noi etape în relațiile cu cei din jur. Este un moment bun pentru a începe un proiect nou sau pentru a-și face planuri alături de persoane din anturajul lor.

Luna Noua în Capricorn – Balanță

Fenomenul astral de pe 23 decembrie va activa sectorul profesional. Nativii Balanță vor fi preocupați de progresul legat de carieră și vor avea ocazia să facă pași importanți pentru a-și atinge obiectivele. Un proiect care începe acum se poate finaliza cu succes. Este un moment bun să se afirme, să își valorifice abilitățile și talentele.

Luna Noua în Capricorn – Scorpion

Luna Nouă în Capricorn se formează în casa studiului și a călătoriilor, ceea ce le aduce nativilor Scorpion șansa de a-și extinde orizontul prin învățare, prin spiritualite, prin descoperirea unor locuri noi. Este un moment bun pentru începerea unor cursuri de dezvoltare personală sau profesională, precum și pentru a călători.

Luna Noua în Capricorn – Săgetător

Interesul nativilor Săgetător pentru a descoperi misterele vieții va fi mai mare în această perioadă. Vor fi mai curioși, mai misterioși, mai atrași de secrete și lucruri ascunse, și vor vrea să afle cele mai profunde înțelesuri legate de ceea ce-i înconjoară. Totodată, se vor bucura de mai multă pasiune în viața de cuplu.

Citește și: Horoscop 2023. Noul an vine cu experiențe magice, dar și cu multe provocări. Previziuni astrologice pentru fiecare zodie

4 zodii care încep anul 2023 cu dreptul. Taurii și Scorpionii, printre nativii care se vor bucura de protecție divină!

Zodiile care vor avea noroc în dragoste în 2023. Nativii care pot primi o cerere în căsătorie

Zodiile care vor cheltui cei mai mulți bani la începutul lui 2023. Pe cine ia pe nepregătite noul an

Luna Noua în Capricorn – Capricorn

Se pot deschide noi etape în sectorul relațiilor parteneriale pentru nativii Capricorn. Aceștia pot încheia noi contracte sau colaborări profitabile. De asemenea, pot începe noi capitole în relațiile parteneriale. Se vor bucura de sprijinul și ajutorul celor din jur. Munca în echipă îi va ajuta să își îndeplinească obiectivele.

Luna Noua în Capricorn – Vărsător

Luna Nouă în Capricorn se petrece în casa sănătății și vine cu nevoia de regenerare a organismului. Este un moment ideal pentru nativii Vărsător să renunțe la obiceiurile nesănătoase și să facă schimbări în ceea ce privește stilul de viață.

Luna Noua în Capricorn – Pești

Acest aspect astrologic le aduce nativilor Pești energie, creativitate, curaj de a-și valorifica talentele. Este un moment bun de a ieși în față, de a-și face cunoscute abilitățile și de a obține beneficii de pe urma lor. Este șansa lor să arate lumii cine sunt ei, de ce sunt unici și speciali.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter