De mâine Saturn e retrograd

De Corina Buhagiar, pe

Nu era de ajuns ca Mercur şi Marte sunt retrograd, de mâine intră în mişcare retrogradă şi Saturn, Marele Malefic!

Poate ai observat că – la seriviciu mai ales – ai parte de tot felul de încurcături şi neînţelegeri? Că parcă ţi se pun beţe în roate la acţiuni care altă dată mergeau ca pe roate? Ei bine, de mâine să te ţii! Intră în mişcare retrogradă şi Saturn!
 
Ceea ce înainte ar fi fost o ceartă de scurtă durată, de mâine se poate transforma într-un adevărat război! Aşa că îndemnul de a sta liniştită, de a nu te pierde cu firea şi de a fii foarte prudentă e mai important ca oricând.
 
Dacă Mercur retograd înseamnă să gândeşti de 3 ori înainte de a vorbi o dată, Marte retrograd înseamnă să te abţii de la reacţii violente oricât de mult te-ar tenta o ceartă zdravănă, Saturn retrograd este… tata lor!

Nu te implica în legături noi, nu începe afaceri noi, căci se pot dovedi riscante. Piedici neaşteptate şi frecuşuri de tot felul pot să-ţi facă viaţa amară.
 
Nu lua decizii importante sub un impuls de moment, indiferent dacă îţi trece prin cap să-ţi depui demisia sau să înaintezi divorţul. Activează-ţi la maximum prudenţa şi răbdarea. Ceea ce acum ţi se poate părea dezastruos, va fi subiect de glume peste un timp…

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter