Arta de a dărui: greșeli de evitat și idei de cadouri pentru cei dragi

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 09 ianuarie 2023, 15:08

De la dermatocosmeticeși parfumuri la bijuterii, cărți, gadgeturi și obiecte de îmbrăcăminte, sunt numeroase daruri pe care le poți face persoanelor apropiate, însă e bine să ții cont de câteva reguli, astfel încât să faci alegerile potrivite.

Ține cont de preferințele celui căruia îi faci un cadou

De multe ori, poți avea aceleași gusturi cu prietenii, rudele sau colegii cărora le oferi cadouri. Astfel că alegerea unui dar devine un proces mai simplu. Însă, o regulă de bază atunci când oferi un cadou este să nu te gândești la ce ți-ar plăcea ție să primești, ci să iei în calcul preferințele celui căruia îi faci cadoul.

De pildă, deși ție ți-ar face plăcere să primești o cremă antiîmbătrânire, acest produs oferit cadou unui coleg ar putea transmite un mesaj greșit. Darul pe care îl oferi nu trebuie să scoată în evidență defectele sau slăbiciunile persoanei care îl primește. Dacă vrei să oferi în dar produse cosmetice, poți face alegeri mai sigure, precum un spay cu apa termala, care poate fi folosit indiferent de tipul de ten, întrucât calmează și protejează pielea, sau o cremă hidratantă, necesară în rutina zilnică de îngrijire. Așadar, este bine să oferi produse cosmetice care pot fi folosite la orice vârstă și indiferent de tipul de piele.

De asemenea, atunci când oferi în dar cărți, este important să cunoști genul de lectură pe care îl preferă persoana căreia îi faci cadoul. Aceeași regulă se aplică și în cazul parfumurilor. Ține cont de notele pe care le preferă colegul sau prietenul căruia îi oferi parfumul, dar și de anotimp.

Fă alegeri inspirate și nu te grăbi când cumperi un cadou

Un cadou reprezintă mai mult decât un simplu obiect pe care îl oferi unei persoane. Un cadou poate fi un semn al aprecierii pe care i-o porți, un simbol al recunoștinței sau poate reprezenta un mod prin care îi prezinți felicitări pentru o reușită. Prin urmare, este important ca ceea ce alegi să dăruiești să transmită mesajul potrivit.

Cumpărăturile făcute în grabă pot duce la alegeri neinspirate. Investiția în timp este mai importantă decât suma cheltuită pentru achiziționarea unui cadou, iar acest lucru se vede. În loc să cumperi un voucher de cumpărături, alege să faci un cadou individualizat. Un breloc, o cană sau un tricou personalizate pot cântări mai mult decât o sumă mare pe un voucher de cumpărături, întrucât denotă implicarea în alegerea cadoului.

Așadar, când alegi un dar asigură-te că nu cantitatea primează, ci calitatea a ceea ce oferi.

Nu compara și nu oferi cadouri din obligație

A dărui este o artă, iar modul în care oferi un cadou este la fel de important ca ceea ce oferi. Ambalajul contează așadar, de aceea este indicat să împachetezi cadoul într-un mod cât mai original și să îl oferi la momentul potrivit.

Pe de altă parte, când alegi un cadou nu trebuie să exagerezi, mai ales dacă îl oferi unui coleg ori colaborator, cu care nu ai o relație foarte apropiată. Achiziționarea și oferirea unui cadou scump poate face persoana care îl primește să se simtă inconfortabil. Este esențial ca în momentul în care oferi un cadou să nu îi faci pe ceilalți să se simtă prost, pentru că n-ar putea, la rândul, lor să-ți ofere un dar la fel de valoros, de exemplu.

Totodată, nu este benefic să compari investiția în cadoul unui prieten, coleg sau membru al familiei cu suma pe care acesta a cheltuit-o pentru darul pe care ți l-a oferit ție.

Cadourile, pentru a transmite bucurie, nu trebuie făcute din obligație, ci dintr-o dorință de a-i face pe ceilalți să se simtă apreciați și iubiți.

A alege și a oferi un cadou nu este o sarcină simplă, mai ales dacă nu ești familiarizat cu nevoile și preferințele celui căruia vrei să-i dăruiești, însă cu puțin efort și implicare poți lua decizii inspirate, care să aducă bucurie celor din jur.

Sursă foto: Freepik

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter