Mandinga a surprins presa de la Eurovision Song Contest

De PR, pe

Marţi, membrii Mandinga au venit în faţa centrului de presă din Baku, Azerbaidjan, pentru a-i învăţa pe jurnaliştii acreditaţi la cel mai important festival muzical al anului cum se dansează pe Zaleilah.
Mulţi jurnalişti, fani sau voluntari din echipa de organizare Eurovision au luat parte la flash mob, dar şi mai mulţi s-au adunat să vadă şi să cânte piesa care va reprezenta România la Eurovision.
Desfăşurarea de forţe a fost atât de impresionantă încât, cum România a reuşit să atraga afară din centrul de presă majoritatea jurnaliştilor, următoarea conferinţă de presă programată acolo a fost întârziată până când Mandinga a terminat flash mobul.
Mandinga a surprins presa de la Eurovision Song Contest
Mandinga este cu piesa Zaleilah printre favoritele din acest an la Eurovision Song Contest, mulţi jurnalişti dorind să ia interviuri cu ceea ce numesc ei „trupa care va aduce Eurovision la Bucureşti”. Un jurnalist din Franţa a dorit chiar să ştie dacă România are un loc suficient de mare unde să găzduiască Eurovision, membrii Mandinga reuşind să-l liniştească în acest sens, National Arena putând fi una dintre variante.
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter