Julio Iglesias

De Corina Buhagiar, pe

Vestitul cântăreţ spaniol s-a născut pe 23 septembrie 1943, la Madrid. Tatăl său era medic şi şi-a dorit ca Julio, primul său copil să urmeze Dreptul. În tinereţe, Julio…
era portar în echipa de tineret de la Real Madrid şi îşi dorea să devină fotbalist profesionist.

Cu o zi înainte să împlinească 20 de ani a suferit un grav accident de maşină în urma căruia a rămas semi-paralizat un an şi jumătate. Un medic care îl îngrijea i-a dăruit o chitară, iar destinul lui Julio s-a schimbat pentru totdeauna. A început să cânte ca să îşi aline durerea de a trece de la un sportiv promiţător la un om imobilizat la pat.

Tatăl său a renunţat la serviciu pentru a-i fi alături în perioada de recuperare şi în mod miraculos Julio a început să meargă dinnou. După ce şi-a revenit a plecat la Londra ca să îşi continue studiile. Uneori cânta într-un pub, până într-o zi în care a apelat la o casă de discuri. Dorea să ofere unui interpret o piesă compusă de el. „De ce n-o cânţi chiar tu?” s-a mirat managerul şi aşa a început uimitoarea carieră a lui Julio Iglesias, care s-a întins pe mai bine de 40 de ani.

A cântat de-a lungul şi de-a latul lumii în zece limbi. În 1983, Cartea Recordurilor i-a înmânat primul şi singurul Disc de Diamant înmânat vreodată unui cântăreţ, pentru cele mai multe discuri vândute în cel mai mare număr de limbi străine. A fost căsătorit cu Isabel Preystler Arrastria cu care are trei copii. Împreună cu Miranda Rinjsburger, top model de origine olandeză, are încă cinci copii. S-au căsătorit abia în acest an, după aproape 20 de ani împreună.

Întrebat care sunt artiştii săi preferaţi, Julio a răspuns: „Sunt mulţi artişti talentaţi astăzi. Însă favoriţii mei sunt Enrique şi Julio Jr. (fii săi, n.r.)”

Foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter