„Dana” l-a făcut celebru pe Florin Ristei, dar l-a lăsat sărac: „Nu am văzut niciun ban la piesa aia”

Ultimul update Miercuri, 14 iulie 2021, 17:43
„Ea este Dana, colega mea”, este versul fredonat de majoritatea dintre noi prin anii 2000. Pe atunci, un băiat de 13 ani, solist vocal în trupa AMICI, a făcut furori cu piesa „Dana”, care a intrat în topurile muzicale. Douăzeci de ani mai târziu, același cântăreț, pe numele său Florin Ristei, a devenit unul dintre cei mai apreciați artiști și oameni de televiziune din România.

Cântecul „Dana”, deși nu este compus de artist, l-a urmărit pe Florin Ristei pe tot parcursul profesional, chiar și la două decenii distanță. A căpătat notorietate în mai multe trupe muzicale, cum ar fi Marfar (2005) și Freestay (2012), apoi a câștigat sezonul trei al concursului de talente X Factor România (2013), urmând să ajungă primul fost concurent care face parte și dintre jurați în cadrul aceleiași emisiuni (2020).

Invitat la podcastul produs și găzduit în exclusivitate de canalul de Youtube Happyfish „Aproximativ discuții” cu Gojira, Florin Ristei a recunoscut că nu a primit nicio remunerație pentru piesa care l-a făcut celebru. 

,,Piesa a rupt! Dar nu am văzut niciun ban la cântecul ăla. Atunci eram în anii 2000 și îți dai seama că mama, săraca, habar nu avea cu contracte, eu aveam 12 ani, veniți de la Galați. Maică-mea a semnat, cum era la vremea aia, cu casa de discuri, la Roton Music. Pentru mine a fost ceva măreț atunci, cu trupa, am câștigat cu piesa Dana ce se dădea atunci, disc de aur (…). Eu nu am luat nimic pe vânzări. Eu luam bani doar pe ce cântam la un concert”, a precizat el la podcast.

Florin Ristei a avut, de-a lungul timpului, colaborări cu artiști celebri, dar și piese cu trupa sa de suflet, Freestay: ,,Trebuia să fii tu” (2015), ,,Las-o…” feat. Vescan (2016), ,,Facem ce vrem” ft. What’s Up (2017), ,,Între noi nu mai e nimic” ft. Andra (2017).

Poți urmări podcastul integral pe Youtube:

– Articol în parteneriat cu HappyFishTV

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter