Adriana Lima, mamă pentru a treia oară. Ce nume a ales pentru băiețelul ei

De Unica.ro, pe

Adriana Lima a devenit mamă pentru a treia oară. Supermodelul a adus pe lume un băiețel la finalul lunii august, dar a dat vestea cea mare abia acum.

Adriana Lima, în vârstă de 41 de ani, este pentru prima oară mamă de băiat. Supermodelul mai are două fetițe, Valentina (12 ani) și Siena (9 ani), din căsnicia cu fostul jucător de baschet Marko Jarić, de care s-a despărțit în 2016. Băiețelul este totodată și primul copil pe care frumoasa brunetă îl are cu actualul ei iubit, Andre Lemmers. Cei doi și-au făcut publică relația în 2021.

Adriana Lima a născut a treia oară. Ce nume a primit băiețelul ei

Pe rețelele de socializare, Adriana Lima le-a mărturisit fanilor că a născut în data de 29 august 2022. În dreptul primei imagini cu bebelușul, aceasta a transmis un mesaj emoționant. De asemenea, a dezvăluit că numele pe care-l va purta micuțul a fost inspirat de culoarea ochilor lui.

Cyan este culoarea dintre verde și albastru în spectrul vizibil al luminii. Cyan este culoarea apelor din Bora Bora și Maldive, locuri care se află pe lista familiei noastre. Cyan este acum culoarea noastră preferată… culoarea ochilor băiețelului nostru. Bine ai venit în lumea noastră, Cyan Lima Lemmers – 29.08.2022, a scris Adriana Lima.

Citește și: Anca Țurcașiu, ținută spectaculoasă la nunta fiului ei. Ce mesaj a transmis artista

Jane Fonda are cancer. Actrița a început chimioterapia

Cum și-a recuperat Oana Lis verigheta dată la amanet. „Magia există…”

Ce tarif are Andra pentru o nuntă. Suma uriașă pe care cerut-o pentru două evenimente din Germania

Adriana Lima, despre rolul de mamă

În urmă cu câțiva ani, după nașterea primului copil, fotomodelul brazilian mărturisea că „cel mai minunat job pentru mine este cel de mămică”.

Nu am crezut niciodată că am să fiu capabilă să iubesc pe cineva atât de mult. Întotdeauna am fost convinsă că nu există dragoste necondiţionată. Acum însă ştiu că nu aveam dreptate şi asta pentru că simt că iubesc fără speranţă de răsplată, a mărturisit ea, potrivit People.

Acum mă simt mai frumoasă și mai sexi. Consider că părul și corpul meu arată mai bine acum. Acest lucru m-a schimbat complet. Mă simt mai matura și mai sigură pe mine. Mi-a schimbat și prioritățile în viață, mai spunea fotomodelul.

„Momentul în care devii mamă schimbă totul”

Fostul model de la Victoria’s Secret este convinsă că puterea exemplului este extrem de importantă, de aceea încearcă să-și învețe fetele să-și iubească corpul și să se preocupe de bunăstarea lor fizică și mentală.

Momentul în care devii mamă schimbă totul. Frumusețea și îngrijirea personală sunt trecute cu vederea uneori. Odată ce fiicele mele au crescut, am realizat că ele copiază mult din ceea ce fac eu și din obiceiurile mele, și este important petru mine să mă asigur că vor copia unele bune.

Încerc să le învăț să-și iubească corpul pe care îl au și să mănânce sănătos pentru ele, dar și să practice bunăstare mentală prin meditație, a mai dezvăluit Adriana Lima în cadrul unui interviu pentru Daily Mail, potrivit Spynews.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter