Detalii şocante ies la iveală! Ce i-a cerut Petru Mircea Mădălinei Manole

De Libertatea.ro, pe

S-au împlinit ieri exact patru ani de când sufletul Mădălinei Manole s-a înălţat la cer pentru a le cânta îngerilor. În urma ei au rămas părinţii, care îşi strigă încontinuu durerea, nefiind împăcaţi cu pierderea prematură a fiicei lor, dar şi un copil de cinci ani, pe care tatăl lui, Petru Mircea, îl ţine departe de această nenorocire, iar până acum nu i-a povestit nimic. Vecinii acestuia din Otopeni susţin că bărbatul ar fi dat de fundul sacului şi că se chinuie să închirieze vila în care solista a fost găsită moartă, dar şi să vândă maşina acesteia.

Somptuoasa vilă, pe care Mădălina Manole a construit- o din banii ei, în ultimii ani din viaţă, şi în care a locuit alături de Petru Mircea şi de fiul lor, Petru jr, care atunci avea un anişor, a suferit transformări radicale de când artista îşi doarme somnul de veci în Cimitirul Bolovani din Ploieşti.

Vecinii ne-au povestit cu spaimă în suflet că atunci când trec prin faţa porţii simt fiori reci pe şira spinării şi că brusc sunt cuprinşi de nelinişte, de parcă sufletul ei rătăcit ar bântui casa din Otopeni: “Vila şi zona dimprejur emană o energie negativă, nici nu ştim cum să vă explicăm. Ne este frică să trecem prin zona aceea, pentru că simţim un aer rece şi ni se face teamă. Petru e cam ciudat, a scos toate florile din grădină şi a plantat numai brazi, vedeţi că a scos perdelele şi a pus peste tot în casă draperii gri închis, parcă ar locui cu diavolul. Nu este foarte comunicativ, vorbeşte doar cu câteva persoane. Se plânge că întreţinerea este destul de mare şi că ar vrea să-şi cumpere o casă mai mică. Ar vrea să o închirieze pe asta”.

Citeşte mai multe pe Libertatea.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter