Noua lege a Sănătăţii: Află cum te afectează!

De Nicoleta Galeteanu, pe

Legea care ar urma să revoluţioneze sistemul de sănătate românesc rezervă noi surprize atât celor care sunt asiguraţi, cât şi celor care nu sunt asiguraţi medical.

Cea mai importantă modificare este coplata pe care fiecare pacient va fi nevoit să o achite la fiecare vizită la doctorul de familie.

Ce presupune tichetul moderator

Mai exact, prin acest „tichet moderator”, aşa cum este intitulat acest formular de coplată, înseamnă că vom plăti pentru serviciile medicilor de familie şi ale medicilor specialişti din spitale, în afară de plata contribuţiilor la Fondul National Unic de Asigurări de Sănătate pe care le plăteşte orice asigurat medical.

Cât plătim în plus?

Numai asistenţa medicală de urgenţă va fi în continuare gratuită. Astfel, pentru o vizită la medicul de familie vom plăti 5 lei, pentru o vizită la un medic specialist vom scoate din buzunar 10 lei, iar pentru o săptămână de spitalizare într-un spital de stat vom scoate din buzunar 100 de lei, potrivit Ziare.com.

Plafonul tichetului moderator de sănătate, folosit pentru coplata serviciilor medicale, va fi de cel mult 600 de lei pe an, adică a douăsprezecea parte din valoarea veniturilor nete realizate anual.

Serviciile medicale care depăşesc această sumă vor fi gratuite, în cazul în care pacientul va depinde de consultaţii, spitalizări, analize de laborator sau investigaţii mai multe.

Singurii scutiţi de la coplată sunt pensionarii cu venituri de cel mult 700 de lei pe lună, copiii sub 18 ani, tinerii între 18 şi 26 de ani, care nu beneficiază de niciun venit, dar şi bolnavii incluşi în programele naţionale de sănătate, dacă nu au nicin venit din muncă.

„Beneficiile” noii legi

Proiectul legii prevede şi apariţia caselor private de asigurări şi stabileşte care sunt drepturile şi obligaţiile atât ale asiguratorilor, cât şi ale asiguraţilor.

Prin urmare, medicii, clinicile, spitalele şi farmaciile vor negocia cu asiguratorii, ceea ce, susţin iniţiatorii legii, va fi în beneficiul pacienţilor.

Ca pacient, vei putea alege între mai multe case de asigurări de sănătate, între mai mulţi furnizori de servicii şi vei putea opta şi pentru plata unei asigurări suplimentare.

Asigurări complementare de sănătate

O altă schimbare majoră ar putea fi în domeniul asigurărilor. Pe lângă asigurările obligatorii, cetăţenii vor fi obligaţi să îşi facă unele complementare la firme private, ca urmare a divizării CNAS în mai multe case private de sănătate.
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter