Învaţă să-ţi controlezi emoţiile!

De Libertatea pentru femei, pe

Nu lăsa să se vadă la serviciu cât de „vulcanică” eşti.
E normal     să ai emoţii, să te simţi furioasă sau surprinsă şi să te manifeşti ca atare. Sunt unele momente şi locuri în care sensibilitatea nu îşi are rostul şi în care e bine să nu explodezi ca un vulcan. Iată cum poţi să-ţi controlezi emoţiile.

PASUL 1

Respiră adânc

Simţi că eşti pe cale să explodezi de furie sau, de ce nu, chiar de bucurie? Înainte de a da frâu liber emoţiilor tale într-un loc în care este de preferat să fii reţinută, cum ar fi la serviciu sau la o întâlnire oficială, fă un exerciţiu de respiraţie. Trage aer în piept şi respiră adânc de câteva ori până când simţi că furia ta s-a mai evaporat. Este o practică yoga care te ajută să îţi menţii cumpătul în situaţii limită.

PASUL 2

Nu da o replică agresivă

Dacă cineva te-a jignit la serviciu, pe stradă sau în trafic şi simţi că nu mai poţi să îţi păstrezi cumpătul, ai face mai bine să te gândeşti de două ori înainte de a-i răspunde cu aceeaşi monedă. Acest lucru nu va face decât să pună paie peste foc. Lasă de la tine şi dă un răspuns diplomat, dar demn şi apoi încheie orice discuţie cu persoana care te-a supărat.

PASUL 3

Descarcă-te, dar pe ascuns

Psihologii recomandă să te descarci de energia negativă, chiar dacă asta înseamnă să plângi, ţipi sau chiar să vorbeşti urât. Însă, desigur, un astfel de comportament nu este de tolerat în public. Certurile sau crizele de plâns îşi au locul doar în intimitatea căminului, dar şi acolo doar în limitele bunului simţ. Vei vedea că, odată ce ai scăpat de gândurile negre, te vei simţi mai bine. Abia apoi poţi lua o decizie la rece în legătură cu ce te-a supărat.

PASUL 4

Eşti timidă? Vorbeşte tare!

Timiditatea este sursa celor mai mari emoţii în public. Din păcate, nu te poţi transforma peste noapte
dintr-o femeie sfioasă într-un „animal social”. Cu toate acestea, pentru a face o figură bună când cunoşti persoane noi, încearcă să foloseşti un ton hotărât şi să vorbeşti tare. Astfel, nu vei mai da impresia de timiditate excesivă. Şi să nu îţi fie teamă că vei da greş sau că oamenii s-ar putea să nu te placă. Încearcă să gândeşti  pozitiv!

PASUL 5

Cu violenţa nu rezolvi nimic

Câteodată simţi că partenerul tău sau chiar o persoană străină merită o palmă zdravănă? Mai bine te abţii pentru a nu-ţi părea rău mai târziu. Şi, după cum ştii, violenţa naşte doar violenţă. Te poţi impune în faţa cuiva şi fără să recurgi la forţă, ci doar folosind o atitudine hotărâtă. Pune punct mai bine discuţiei când simţi că aceasta ar putea să degenereze. Te vei simţi mai bine mai târziu.

Succesul tău depinde de inteligenţa ta emoţională

Studiile arată că succesul nostru la locul de muncă sau în viaţă depinde în procent de 80 la sută de inteligenţa emoţională şi numai 20 la sută de intelect. Inteligenţa emoţională este capacitatea noastră de a ne exprima sau controla emoţiile şi de a le recunoaşte pe ale celor din jur. Dacă intelectul nostru ne ajută să rezolvăm probleme, să facem calcule sau să procesăm informaţii, de inteligenţa emoţională ne folosim atunci când vrem să îmbunătăţim relaţiile cu persoanele din jur.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter