:contrast(8):quality(75)/https://static.unica.ro/wp-content/uploads/2011/12/sinucidere_03.jpg)
Depresia vine la pachet cu nefericirea, frustrarea, neîmpăcarea cu sine şi poate culmina cu sinuciderea. Cei atinşi de această afecţiune îşi pierd dragostea de viaţă, devin apatici şi se izolează de restul semenilor.
Depresia este considerată nefericirea oamenilor care au un nivel de trai ridicat, însă care au pierdut pe drum sensul vieţii. Este frustrarea oamenilor inteligenţi, însă pe care această calitate nu-i ajută să rezolve misterul condiţiei umane sau să se împace cu el. Când depresia se adânceşte, sinuciderea începe să pară atrăgătoare în comparaţie cu viaţa.
Depresia, ca orice boală psihică (adică mental-emoţională), se poate trata, cu condiţia ca bolnavul să accepte că are nevoie de ajutor şi că îmbunătăţirea stărilor lui depinde de el. Când o persoană apropiată se adânceşte în depresie, vei observa următoarele semne exterioare:
Persoana îşi pierde ceea ce numim «dragoste de viaţă»: plăcerea de-a se trezi dimineaţa, chiar şi în weekend, de-a mânca, de-a se vedea cu prietenii, de-a comunica. Motivul este că nu mai vede niciun sens în a face aceste lucruri, pentru că nu mai are scopuri personale, fie ele mai mari sau mai mici. De multe ori, dacă am căuta în trecutul ei, am vedea că a avut multe speranţe, multe scopuri şi că cele mai multe dintre ele au rămas neîmplinite.
Starea generală este de apatie, scade ritmul mişcărilor şi al vorbirii; dispare pofta de mâncare; apar insomniile. Pe corp se văd semnele acestor stări: apar cearcăne, pielea devine palidă, musculatura îşi pierde tonusul, apar modificări mari în greutate – persoana slăbeşte mult sau devine supraponderală.
Depresia se accentuează odată cu izolarea socială. Emoţiile negative duc la depresie atunci când se asociază cu lipsa de speranţă. Când o persoană are stări neplăcute, mai întâi ea caută ajutor şi sprijin la persoanele apropiate. De multe ori, devine dependentă de ceilalţi, se agaţă de ei, îi învinovăţeşte pentru că nu sunt mai suportivi. Devine chiar o prezenţă neplăcută, sufocantă. Dacă va fi respinsă, atunci se va izola şi se va adânci în stările neplăcute. Singură nu va reuşi să iasă din ele. Va renunţa să mai caute ajutor în jur, pentru că se va aştepta să fie respinsă.
Persoana exprimă adeseori convingeri fer-me de tipul «nu merită să încerc», „nimeni nu mă înţelege“, „viaţa e o luptă continuă, fără posibilitatea de-a găsi vreodată liniştea şi împăca-rea“, „oamenii sunt răi/egoişti“, „sunt diferit/ă“.
Idealiştii şi perfecţioniştii, primii expuşi
Depresia are la bază două tipuri de structuri mental-emoţionale:
1 Prima categorie de persoane expuse depresiei sunt idealiştii. Ei îşi fixează scopuri de viaţă imposibil de atins. După o vreme, îşi dau seama că, oricât de mult s-ar strădui, nu-şi vor putea realiza visurile şi încep să se simtă vinovaţi pentru aceste eşecuri, când de fapt ar fi mai potrivit să-şi reformuleze scopurile. Aceste scopuri sunt adeseori nerealiste, neaflându-se sub controlul lor. De exemplu, un scop de genul „vreau să fiu iubită“ sau „vreau să am o relaţie perfectă“ nu depinde de o persoană şi acest scop trebuie transformat în „vreau să învăţ cum să mă port într-o relaţie, cum să-mi comunic aşteptările, cum să-mi exprim emoţiile, cum să cer afecţiune, cum să plec dintr-o relaţie dacă nu este bună pentru mine“ etc.
Uneori, aceste persoane au avut o copilărie în care au fost idealizate de către părinţi. Aceştia le creează aşteptări nerealiste, pentru că refuză să le vadă defectele şi să-şi exprime, din când în când, păreri critice. Copiii cresc astfel imaginându-şi că este posibil să trăieşti o viaţă perfectă, fără frustrări, o viaţă în care să nu existe niciun fel de emoţii negative. În relaţiile lor de adulţi, fie ele de cuplu, de prietenie sau profesionale, vor reacţiona dramatic la orice urmă de critică sau nemulţumire, tinzând să să retragă, să se izoleze şi să se simtă mult mai nefericiţi decât ar fi cazul.
Dacă te regăseşti în descrierea de mai sus, încearcă să:
Treci în revistă persoanele apropiate pe care le admiri. Observă-le calităţile, apoi şi cele câteva defecte pe care le au. Remarcă faptul că defectele lor nu le fac să fie mai puţin valoroase în ochii tăi, şi nici nu te fac să ţii mai puţin la ele. Aminteşte-ţi conflictele sau neînţelegerile voastre, precum şi momentele bune care au existat după aceste conflicte. Dă-ţi seama că o relaţie poate fi foarte bună şi plăcută şi atunci când există anumite tensiuni sau dezacorduri.
În aceeaşi ordine de idei, viaţa poate fi o aventură plăcută, chiar dacă se termină prost sau dacă e presărată cu dificultăţi. Învaţă să-i observi părţile bune şi să le apreciezi aşa cum merită.
2 A doua categorie de persoane sunt perfecţio-niştii. Ei se sabotează constant, o perioadă îndelungată de timp. Au multe capacităţi, însă în egală măsură tendinţe perfecţioniste. Se compară cu un standard foarte ridicat şi se autoevaluează încontinuu într-un mod critic. Această agresiune faţă de propria persoană duce în timp la o oboseală foarte mare şi la o scădere a vitalităţii. Persoana este atât de autocritică, încât nici măcar nu-şi dă voie să facă primii paşi în direcţia dorinţelor sale. Îşi spune că nu are sens, pentru că nu ar reuşi să şi le îndeplinească sau s-ar face de râs şi abandonează din start orice acţiune.
Sfaturi pentru perfecţionişti:
Reia exerciţiul de la prima categorie, în care exa-minai defectele persoanelor admirate. Apoi, gândeşte-te la persoanele care te apreciază şi la faptul că acestea te admiră cunoscându-ţi minusurile. Reia această idee în minea ta de mai multe ori, până devine foarte clar că eşti la fel de „perfect“ sau imperfect ca toţi ceilalţi oameni. Aşa cum ţii la prietenii şi apropiaţii tăi, este important să înveţi să ţii şi la tine. Fă efortul de-a te concentra asupra aspectelor bune: micile plăceri, relaţiile cu prietenii, activităţile preferate.
Urmărește-ne pe :contrast(8):quality(75)/https://pasalau1.dev.unica.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
;'%3E%3C/svg%3E)
