Tabu sexual: Hamedori sau pornografia la persoana I

De Mia, pe
Sex

Hamedori se aseamănă foarte mult cu jurnalismul Gonzo, adică cel care filmează este implicat direct în scenă, însă aici este vorba de filmarea actelor sexuale.
Practica hamedori, ce face parte din industria pentru adulţi, presupune ca cel care ia parte la acte sexuale să se filmeze. Astfel, cel satisfăcut se filmează în tot acest timp. Principalele acte filmate sunt cele de sex oral, iar partenera (sau partenerul) care face felaţia trebuie să se autostimuleze în acelaşi timp.

Diferenţa între pornografia hamedori şi cea la persoana a III-a

Pornografia hamedori a prins teren după ce tot mai mulţi amatori s-au filmat în timpul actelor sexuale şi au început să publice filmele, la sfârşitul anilor ’80.
Tabu sexual: Hamedori sau pornografia la persoana I
În principal, diferenţa este efectul pe care îl oferă punctul de vedere: cel care vizionează filmul poate simţi că ia parte la acţiune, spre deosebire de cei care urmăresc producţiile XXX filmate de o a treia persoană ce nu ia parte la acţiune.

Persoanele filmate

Potrivit unei publicaţii nipone, o treime dintre femeile din Japonia nu sunt deranjate dacă partenerii vor să le filmeze în timpul actelor sexuale şi nici dacă video-urile ajung pe Internet.
Pe de altă parte, în România oamenii preferă să nu apară în faţa camerelor de luat vederi, în special când vine vorba de un act atât de intim precum sexul.
Tu ai încredere în iubitul tău, încât să-l laşi să te filmeze?
Foto: ThinkStock

Indiciul de astăzi, 2 august, este: casatorie

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter