Copilul tău: Cine este de vină pentru eșecul școlar?

De Lumea Femeilor, pe

„Ca să nu mai rămâie repetent şi anul acesta, mam’mare, mămiţica şi tanti Miţa au promis tânărului Goe să-l ducă-n Bucureşti (…)”. Ce nu fac părinții, bunicii și chiar mătușile ca să-și ajute odraslele să reușească la școală!
Totuși, cine să poarte vina eșecului, dar mai ales, cum se poate trece mai departe după un astfel de eveniment? Repetenția, dar și simplele note proaste îi alarmează pe unii părinți. În plus, doar faptul că profesorii îi dăruiesc „sfântul” 5 nu înseamnă că este și în regulă. La fel, o situație alarmantă este în școlile unde nu se face carte serios, iar elevii primesc note bunicele, dar la primul examen serios arată că nu știau mare lucru.

► Nu poate excela la toate materiile

Contează foarte mult să reușești profesional, iar de cele mai multe ori cheia succesului este să înveți bine, să urmezi studii temeinice și să te specializezi într-un domeniu. Nu toți copiii au aptitudini de a excela, dar de multe ori se întâmplă și ca aceia înzestrați să aibă rezultate slabe la învățătură. Există și școlari mai puțin inteligenți, dar care prin muncă susținută ajung să-i întreacă pe cei mai dotați. Nu ține totul de capacitatea de a învăța, ci și de motivație, hărnicie, condițiile de acasă sau de prietenii pe care îi are.

► Motivația contează cel mai mult

Cel mai bine ar fi ca micuţul să învețe de dragul materiei. Cei pasionați de un anumit domeniu vor progresa mai rapid decât ceilalți. Pentru că nu pot să-i placă atât româna, cât și matematica sau științele naturii, bineînțeles că va avea obiectele sale preferate. Ar mai trebui să aibă un țel mai îndepărtat pentru care să lupte. Chiar dacă își va schimba probabil de câteva ori preferințele, e bine să își dorească să facă o anumită meserie și să știe că se pregătește pentru ea. De exemplu, fetița căreia îi place să înșire toate păpușile și să se joace cu ele de-a școala, ar trebui să știe că, pentru a ajunge profesoară așa cum își dorește, e necesar să exceleze la o anumită materie sau chiar la mai multe. Copilului care spune că vrea să devină medic spune-i că va trebui să învețe temeinic mai ales la biologie, fizică și chimie.

► Părinții, un exemplu

Este nevoie și de exemplul părinților. Aceștia ar trebui să facă ceea ce îi spun celui mic. Dacă îl sfătuiesc să citească bibliografia pentru literatură, dar ei nu pun mâna pe o carte, efectul nu va fi cel scontat. Trebuie controlat și mediul în care trăiesc cei mici. Un elev care provine dintr-o familie în care sunt frecvent certuri s-ar putea să nu dea randament la școală, copilul fiind preocupat de problemele celor mari.

SUPRAVEGHEAZĂ-L ÎNDEAPROAPE

„De eșecul școlar al copilului sunt vinovați, în primul rând, părinții. Ambii sunt responsabili de situația în care se află cel mic. Nu contează cât de mult lucrează sau cât de puțin stau acasă, ei trebuie să găsească strategii pentru a-l motiva să își facă lecțiile. Cele mai frecvente cauze pentru care elevul se află într-o situație dificilă sunt slaba motivare a lui de către familie și profesori, influența anturajului, lipsa controlului parental sau slaba lui exercitare. Cei mari este necesar să-l supravegheze îndeaproape. Trebuie să aibă disponibilitate maximă în a-l ajuta să recupereze materia pierdută, să-l încurajeze și să-l laude atunci când face eforturi. Nu trebuie să-i spună că e prost, că o să ajungă gunoier etc.”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter