Copilul tău: Îi controlezi sau nu anturajul?

De Lumea Femeilor, pe

Prieteniile rele strică obiceiurile bune, spune un proverb. Dacă te temi că asta i se va întâmpla și copilului tău, află ce poți să faci ca să previi un astfel de pericol.
Poate te gândeşti că cel mai bine ar fi să preiei tu comanda și să îi spui cu cine să se întâlnească sau nu. Dar răspunsul nu este atât de simplu. Pe lângă faptul că nu poți să fii cu el 24 de ore din 24 și sigur va ieși la un moment dat din cuvântul tău, este bine să-i dai mai multă libertate pe măsură ce crește și să îl lași să facă propriile alegeri pentru a reuși să se maturizeze. Dar totodată trebuie să veghezi asupra siguranței lui și să îl ferești de greșeli care pot fi fatale, cu toate că pare imposibil să împaci ambele atitudini.

► Grupul este atotputernic

Psihologul Cristina Ion-Rădulescu spune că trebuie mai întâi să înțelegem ce înseamnă pentru copil apartenența la un anumit grup. „Astfel, adolescentul simte o nevoie de identificare cu o colectivitate, alta decât cea școlară. În cadrul «găștii», el își asumă și își afirmă un rol”. Pentru a-l feri de prietenii nocive, psihologul te sfătuiește să îi asiguri acces la colectivități cum ar fi echipe sportive, cercuri artistice etc., astfel încât să nu stea singur. O altă idee bună este să ții legătura cu alți părinți și să-i încurajați pe copiii voștri să se întâlnească la reuniuni ale mai multor familii, dar și singuri, în afara casei, dacă sunt suficient de mari.

► Acceptă discuțiile dificile

Pentru ca adolescentul să nu ajungă în situații-limită, ar fi bine să nu eviți discuțiile pe teme dificile încă din copilărie. În cazul în care cel mic îți pune o întrebare sau vezi că are o curiozitate, răspunde-i. Unele teme s-ar putea să te scandalizeze sau vei considera că e prea mic ca să le abordezi. Nu face asta, ci explică-i pe înțelesul lui. Nu evita niciun subiect de discuție. Altfel, va înțelege că există anumite teme de evitat în prezența părinților. Fii sigură că nu îi va trece curiozitatea, ci va discuta pe viitor doar cu prietenii lui. Psihologul te atenționează: „De multe ori, grupul oferă accesul la informații considerate inadmisibil de discutat în familie: sexualitate, droguri, promiscuitate, pornografie, găsirea unor parteneri online etc”. De aceea, dacă este obișnuit să discute orice cu tine, tentația va fi ceva mai mică.

► Lasă-l şi pe el să aleagă

Anumite lucruri ar trebui să fie obligatorii, dar altele negociabile. De pildă, ceea ce ține de siguranța și sănătatea copilului tău nu se discută. Dar, în loc să îi impui alegerile corecte, ar fi bine să îl determini să le prefere printr-o educație în care să îi dezvolți capacitatea de a distinge între bine și rău.
Altfel, degeaba îi spui, de exemplu, să nu se apuce de droguri, dacă nu îi și explici de ce și cum să facă față tentațiilor. Totodată, învață-l de mic că nu trebuie să obțină aprobarea tuturor celor din jurul lui pentru a fi cu adevărat valoros. Astfel, nu va fi tentat să facă ceva ce îi poate pune în pericol sănătatea doar pentru a fi pe plac grupului.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter