Tratament natural pentru păr creț

De Consuela Stratulat, pe
Părul creț este destul de greu de întreținut, dar nu este nevoie să cheltuiești sume mari de bani ca să îl menții sănătos. Îți spunem cum prepari acasă un tratament natural, care te va ajuta să ai o podoabă capilară fără probleme.

Nu trebuie să investești în produse scumpe, pentru că un tratament natural pentru păr creț poate fi la fel de eficient. În bucătărie ai o mulțime de ingrediente care pot face minuni pentru podoaba capilară, iar mierea este în fruntea listei. Pentru că are un conținut mare de vitamine și enzime care previn uscarea părului și îi redă strălucirea, este unul dintre cele mai bune produse hidratante pentru păr. O poți folosi pentru a prepara acasă un balsam natural pentru păr creț.

Cum faci acasă un balsam natural pentru păr creț

Pentru acest balsam ai nevoie de jumătate de cană de miere, jumătate de cană de ulei de măsline și un gălbenuș. Amestecă bine toate ingredientele și aplică pasta obținută de la rădăcina părului spre vârfuri. Tratamentul natural pentru păr creț trebuie să acționeze 15 minute, pentru a fi eficient, apoi poți clăti cu apă rece.

Citește și: Tratament natural făcut în casă pentru îndreptarea părului

Cum funcționează tratamentul natural pentru păr creț

Mierea are efect anti-bacterian, iar femeile o folosesc de mii de ani pentru a-și menține părul sănătos. Fiind bogată în vitamine și minerale, hrănește firul de păr, îl menține bogat și hidratează scalpul. Uleiul de măsline este bogat în vitaminele A și E, dar are și o cantitate mare de antioxidanți, astfel că îți protejează keratina părului și hidratează. În plus, acest produs natural înlătură excesul de sebum și favorizează creșeterea părului.

Efecte uimitoare asupra părului are și gălbenușul de ou. Femeile îl folosesc încă din 1940 pentru a-și menține părul sănătos. Acest ingredient este indicat mai ales pentru părul uscat și degradat, deoarece conține cantități mari de proteine și acizi grași. Vitaminele din gălbenușul de ou întăresc firul de păr și îl hrănesc.

Alte tratamente naturale pentru păr creț

Îți poți prepara acasă un balsam natural pentru părul creț folosind ½ cană de lapte de cocos și 2 lingurițe de ulei de migdale. Ameste ingredientele, apoi aplică soluția obținută pe păr și las-o să acționeze 30 de minute. Clătește-te cu apă călduță și gata.
Dacă ai părul uscat, atunci amestecă o cană de lapte de cocos cu ¼ cană de miere și aplică pasta obținută pe părul umed. Las-o să acționeze 15 – 20 de minute înainte să te clătești. Pentru întărirea părului creț, ai nevoie de o linguriță de ulei de cocos cu o linguriță de gel de aloe vera. Amestecă-le, aplică soluția obținută pe păr și las-o să acționeze 30 de minute.

Sursa foto: 123rf.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter