Sprâncenele groase şi naturale, expresia frumuseţii în sezonul rece

De Diana Sorescu, pe

Dacă până acum specialiştii în beauty militau pentru sprâncene arcuite armonios, pensate şi creionate, acum ne propun varianta cât mai naturală. Vei purta?

Sprâncene naturale

 
Dacă până acum ne stresam să avem sprâncene perfect pensate, specialiştii în beauty ne îndeamnă să ne iubim forma naturală a sprâncenelor şi să învăţăm să le purtăm aşa!
 
Ideea este să fie nepensate, dar aranjate. Lasă-le să crească în voie, apoi înlătură doar firele dintre ele şi pe cele inestetice de la bază. Piaptănă-le în sus până la jumătate şi spre final în jos, iar apoi tunde-le cu grijă.
 
Aplică un rimel cu gel incolor ca să le aranjezi şi foloseşte un fard special pentru sprâncene ca să completezi golurile şi să trasezi o formă armonioasă, într-un mod subtil.
 
Victoria Justice, Jessica Alba, Camilla Belle şi Hailee Steinfeld au abordat deja acest stil, iar sprâncenele lor cu aspect natural le încadrează superb faţa şi le conferă un look misterios, sofisticat şi tineresc.
 
Ce părere ai de sprâncenele naturale? Ţi se par chic sau neîngrijite?
 
Sprâncenele groase şi naturale, expresia frumuseţii în sezonul rece
 
Foto: Hepta, Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter