Alege-ţi ochelarii în funcţie de forma feţei

De Georgiana Constantin, pe

Dacă nu ştii ce să alegi din multitudinea de variante din magazine, Valentin Pareşcura, director de imagine la Sover Optica, te ajută să faci cele mai bune alegeri, ghidată de forma feţei. Iar dacă vrei să ştii cum îţi poţi pune ochii în evidenţă în spatelele lentilelor, citeşte Unica de noiembrie.
Forma feţei reprezintă un factor-cheie în alegerea celei mai potrivite monturi. Ochelarii bine aleşi ne pot echilibra trăsăturile, prin ascunderea imperfectţiunilor şi evidenţierea punctelor forte. Deşi, în majoritatea cazurilor, forma feţei este un amestec rezultat din cele douǎ tipuri de bază, unghiulară (pǎtrată sau dreptunghiulară) sau curbilinie (rotundă sau ovală), întotdeauna va exista unul care va domina, conturând feţei imaginea de ansamblu, fie unghiulară, fie curbilinie. Ţine cont de câteva reguli generale.
Forma monturii trebuie să fie în contrast cu forma feţei pentru un efect estetic maxim (daca ai faţa rotundă, alege rame cu formǎ unghiulară şi invers).
Mărimea monturilor trebuie să fie în concordanţǎ cu mărimea feţei, iar pupilele ochilor trebuie să privească prin centrul optic al fiecărui anou.
Ochelarii trebuie să păstreze sau să imprime armonie trăsăturilor feţei, respectiv fiecărei părţi a feţei în raport cu celelalte.

Ce ochelari să porţi dacă ai faţa în formă de diamant

Alege-ţi ochelarii în funcţie de forma feţei

Pentru a echilibra liniile şi pentru a induce impresia că fruntea este mai lată, poartă ochelari cu rame mari, tip „ochi de pisică“ sau „aripă de fluture“, precum şi rame care au decoraţiuni în zona sprâncenelor. Scopul e să distragi atenţia din zona centrală a feţei, aşa încât poţi încerca chiar şi monturi ovale, cu anouri sculpturale din material plastic. Evită ramele prea înguste ce subliniază linia ochilor.
Ochelari Blackfin: 1 400 lei, AS Optic
Alege-ţi ochelarii în funcţie de forma feţei

Ce ochelari să porţi dacă ai faţa în formă de inimă

Alege-ţi ochelarii în funcţie de forma feţei
Tipologia inimă se remarcă prin lăţimea frunţii şi pomeţi proeminenţi ce se îngustează către bărbie. Alege ochelari ce pun accentul pe zona inferioară a monturii. Evită-i pe cei care atrag atenţia în zona superioară a feţei sau pe braţele laterale, pe cei în formă de „ochi de pisică“, dar şi pe cei cu prea multe decoruri. Poartă rame uşoare, care să capteze interesul către partea inferioară a monturii, contrabalansând fruntea proeminentă.
Henry Jullien: 1 400 lei, Orange Optic
Alege-ţi ochelarii în funcţie de forma feţei

Ce ohelari să porţi dacă ai faţa ovală

Alege-ţi ochelarii în funcţie de forma feţei
Este cea mai permisivă tipologie facială, drept urmare i se potrivesc cele mai multe forme de monturi: rectangulare, trapezoidale, triangulate sau chiar ovalizate. Practic, pentru atenuarea curburilor feţei,  fizionomia ovală se asortează bine cu toate siluetele unghiulare. Evită ramele prea largi pentru trăsăturile tale şi, în general, orice montură situată în zona extremelor. Principiul echilibrului compoziţional trebuie aplicat şi pentru grosimea anourilor – un accent cromatic este binevenit, însa nu trebuie exagerat, astfel încât efectul tonurilor să nu copleşească.
Just Cavalli: 700 lei, Medical Optik
Alege-ţi ochelarii în funcţie de forma feţei

Vezi continuarea în pagina următoare!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter