Trenduri în PR în vremuri critice. Un specialist în comunicare răspunde

De Dana-Ruxandra Panghe, pe

Raluca Mohora lucrează în comunicare. Cu mult drag și spor! Am vorbit cu ea despre momentele critice pe care le-a întâmpinat în carieră, de când a lansat propria agenție, Tonic Advertising, dar și despre timp liber și inspirație. Citește mai jos!

Raluca, jobul tau implică să fii un comunicator foarte bun. Cum te menții pe pozitii în branșă?

Este ce mai simplă întrebare cu cel mai simplu răspuns: cred că este nativ, îmi place să vorbesc cu oamenii, întodeauna mi-a plăcut – nu contează ce vârstă sau ce meserie au, eu găsesc câte o vorbă pentru fiecare.

Care a fost un moment-cheie critic din istoria agenției tale, Tonic Advertising?

Cel mai ciudat a fost când a început pandemia, pentru că nu se mai confruntase nimeni cu o astfel de nebunie globală. A fost ciudat, dar am gândit în felul următor: cât am putea rezista în cel mai negru scenariu, să fie criză și să nu facem proiecte? Am făcut calculele de eficiență și am tras concluziile. Din fericire, după patru luni a început să își revină piața de publicitate și am ieșit din impas.

Trenduri în PR în vremuri critice. Un specialist în comunicare răspunde
Raluca Mohora este specialist în comunicare și își iubește cariera

Faci cu mult drag si dedicare ceea ce faci – cand ai insa o zi care nu a inceput tocmai bine, cum te incurajezi?

Am și eu zile mai puține bune sau unele care merg chiar anapoda. Cred cu tărie că în zilele alea în care nimic nu merge bine, mai bine stai și te odihnești. În plus, mai am un dicton latin de autoîncurajare de ani de zile, de când eram în liceu “Labor improbus omnia vincit” sau pe românește “hai că poți”.

Ce proiect ocupa un loc special in inima ta?

Dacă ne referim la inimă, cel mai prețios “proiect”, fără discuție, sunt fetele mele după care sunt înnebunită, chiar și când mă enervează. Dacă ne referim la business, cele mai frumoase sunt evenimentele de lansare – spectaculoase, greu de făcut, cu multă creativitate și mereu inovative. Dacă te uiți la ce am făcut până acum, nimic nu a semănat, totul a fost cu un concept unic, iar de multe ori pe fața mea poți vedea cum oboseala (pentru că vreau ca totul să fie perfect) și zâmbetul se împletesc.

Care sunt tendintele in comunicare si PR pentru 2022?

Greu de zis… Sincer, iată, fiecare lună aduce pe plan politic și economic schimbări radicale, neașteptate și nu tocmai bune, iar cine își dă cu părerea acum fac simple supoziții. Acesta este adevărul – nu te poți baza pe nimic. Realist, va fi văzând și făcând.

Trenduri în PR în vremuri critice. Un specialist în comunicare răspunde
„Antreprenoriatul nu este pentru persoane comode”, spune Raluca Mohora

Se îmbină pragmatismul și flerul într-o afacere? Pe ce te bazezi mai degrabă?

Daaa, clar! De obicei pe fler, dupa care intervine partea pragmatică.

Ce i-ai transmite cuiva care își dorește să înceapă pe cont propriu, dar nu are curaj?

Să prindă mult curaj și mai ales foarte multă răbdare, să te lupti zi de zi cu de toate.
Antreprenoriatul nu este pentru persoane comode și trebuie să ai nervii tari și, desigur, să știi să faci detonate în firmă.


Cum crezi că ar descrie-o cineva pe Raluca Mohora, după ce ar cunoaște-o?

Nu stiu… spune tu 😊 Majoritatea oamenilor mă plac.

Trenduri în PR în vremuri critice. Un specialist în comunicare răspunde
Mohora are o agentie de comunicare celebra in bransa – Tonic Advertising


Ce activitate preferi cel mai frecvent în timpul liber?

Gradinăritul este al doilea hobby al meu, după job. Am chiar master în Taxonomia Plantelor și chiar mă distram la telefon recent – eu și colega mea de cameră din facultate ( după mai bine de 20 de ani) am zis să ne înscriem la un master împreună să ne distrăm de cum se vor uita bobocii la noi (cred că am fi exact ca în filmul “Stagiarii” cu Vince Vaughn si Owen Wilson!)


Ce te inspiră și… ce te lasă rece?

Mă inspira oamenii buni, inimoși și mărinimoși – nu contează din ce domeniu – de la doctor până la brutar, de la oamenii de la țară și până la șoferul de uber, toți acei oameni care își fac treaba, vorbesc frumos și pot să îți aducă o mică bucurie prin simpla converstație.
Mă lasă rece persoanele care se cred superioare fără a avea vreo valoare reală, cele care poartă o mască din interes. Din fericire, nu prea am așa ceva în anturaj…

Îți multumesc pentru interviu și am o întrebare pentru tine: știai că UNICA este prima revistă la care am lucrat? Îmi plăcea la nebunie primul meu job…

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter