„The King’s Speech”, marele învingător la BAFTA 2011

De Nicoleta Galeteanu, pe

„The King’s Speech”, drama unui rege bâlbâit, a luat cu asalt premiile Bafta în acest an, recompensat cu şapte trofee britanice şi desemnat marele câştigător al galei.
Cel mai bun lungmetraj şi cel mai bun film britanic, filmul lui Tom Hooper a fost declarat marele câştigător la gala premiilor Academiei de Film şi Televiziune Britanice (BAFTA).

Cu 14 nominalizări, pelicula „The King’s Speech” a fost desemnată, de asemenea, şi la categoriile „cel mai bun scenariu original”, „cea mai bună coloană sonoră” (semnată de Alexandre Desplat), precum şi la categoria „cei mai buni actori” – Helena Bonham Carter şi Jeffrey Rush pentru roluri secundare şi, fireşte, Colin Firth, pentru interpretarea regelui George al VI-lea al Marii Britanii.

Filmul „The Social Network„, în regia lui David Fincher, nominalizat la şase categorii, a primit trei trofee Bafta, dintre care şi premiul pentru „cel mai bun regizor”.

La categoria feminină, câştigătoarea Globului de Aur, Natalie Portman, a fost recompensată cu cel mai important premiu, de altfel, singurul trofeu obţinut de partea „Black Swon”, din 12 nominalizări obţinute.
 
În schimb, „Inception„, cu Leonardo DiCaprio în rolul principal, a obţinut trei premii, la categorii tehnice, din nouă nominalizări, iar „127 Hours”, de Danny Boyle, nominalizat la opt categorii, nu a obţinut niciun premiu.

Nici fraţii Joel şi Ethan Coen nu au impresionat prea tare Academia Britanică. Din opt nominalizări, „True Grit” a primit doar trofeul pentru cea mai bună imagine.

Citeşte în continuare lista completă a câştigătorilor premiilor BAFTA pe 2011:

Cel mai bun film: „The King’s Speech” (producători Tom Hooper, David Seidler, Iain Canning, Emile Sherman, Gareth Unwin)

Cel mai bun film britanic: „The King’s Speech” (producători Tom Hooper, David Seidler, Iain Canning, Emile Sherman, Gareth Unwin)

Cel mai bun debut britanic: „Four Lions” – regizor şi scenarist Chris Morris

Cel mai bun regizor: David Fincher („The Social Network”).

Cel mai bun actor în rol principal: Colin Firth („The King’s Speech”)

Cea mai bună actriţă în rol principal: Natalie Portman („Black Swan”)

Cel mai bun actor în rol secundar: Geoffrey Rush („The King’s Speech”).
Cea mai bună actriţă în rol secundar
: Helena Bonham Carter („The King’s Speech”)

Cel mai bun scenariu original: David Seidler („The King’s Speech”)

Cel mai bun scenariu adaptat: Aaron Sorkin („The Social Network”)

Cel mai bun film de animaţie: „Povestea jucăriilor 3/ Toy Story 3” (Lee Unkrich)

Cel mai bun film străin: „Bărbaţi care urăsc femeile/ The Girl With The Dragon Tattoo” (Suedia)

Rising Star Award: Tom Hardy

Cea mai bună coloană sonoră: „The King’s Speech” – Alexandre Desplat

Cel mai bun montaj: „The Social Network” – Angus Wall, Kirk Baxter

Cea mai bună scenografie: „Inception” – Guy Hendrix Dyas, Larry Dias, Doug Mowat

Cel mai bun sunet: „Inception” – Richard King, Lora Hirschberg, Gary A Rizzo, Ed Novick

Cele mai bune efecte speciale: „Inception” – Chris Corbould, Paul Franklin, Andrew Lockley, Peter Bebb

Cea mai bună imagine: Roger Deakins („True Grit”)

Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură: „Alice in Wonderland” – Valli O’Reilly, Paul Gooch

Cele mai bune costume
: „Alice in Wonderland” – Colleen Atwood

Cel mai bun scurtmetraj ficţiune: „Until the River Runs Red” (producători Paul Wright, Poss Kondeatis)

Cel mai bun scurtmetraj animat: „The Eagleman Stag” (producător Michael Please)

Academy Fellowship: Christopher Lee

Contribuţie excepţională adusă cinematografiei
: seria de filme „Harry Potter” (scriitoarea J. K. Rowling, producătorul David Heyman)

Foto: NorthFoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter