Oscar 2011: momente şi discursuri memorabile

De Nicoleta Galeteanu, pe

Lipsită de umorul sarcastic al lui Ricky Gervais de la Globurile de Aur şi de surprize la capitolul „câştigători”, gala de decernare a Oscarurilor nu a excelat prin momente nemaipomenite,
…dar nici nu a fost privată de glume sau discursuri interesante.
  Află care au fost câştigătorii premiilor Oscar 2011.
Deschisă cu o parodie a filmelor nominalizate în acest an şi avându-i protagonişti pe prezentatorii galei, Anne Hathaway (28 de ani) şi James Franco (32 de ani), ceremonia i-a iertat pe Johnny Depp, Angelina Jolie şi „The Tourist”, dar a glumit pe seama celor mai bune pelicule ale anului.

În „Reţeaua Socială” cei doi îşi fac apariţia la masa discuţiilor cu avocaţii pentru a-l anunţa pe Jesse Eisenberg că tocmai şi-a pierdut doi prieteni pe Facebook, în „The King’s Speech” Hathaway îi face avansuri lui Colin Firth, iar în „Inception”, pe lângă cei doi, apare şi actorul Alec Baldwin care le explică acestora în al câtelea vis se află.  

Nici „Black Swan” nu scapă de satira prezentatorilor, unde Anne Hathaway apare deghizată în „raţa maro”, în rolul rivalei lui Natalie Portman. „Priviţi, execut dansul raţei negre!”, exclamă Hathaway, îmbrăcată într-o rochie de balerină din care îi cad fulgii.

Dacă montajul a fost unul iscusit, programul artistic al celor doi nu a fost însă prea inspirat.

Îmbrăcaţi în travestiţi, Hathaway în costum şi Franco în rochie, glumele prezentatorilor nu l-au uitat nici pe protagonistul serialului „Doi bărbaţi şi jumătate”, pe care Ricky Gervais l-a amintit în gluma cu micul dejun.

„Charlie Sheen tocmai mi-a trimis un mesaj”, a glumit Franco, deghizat într-o rochie roz, pantofi cu toc şi perucă blondă, în timp ce partenera de scenă se distra mai copios decât audienţa.

Billy Crystal, cea mai bună gazdă la Oscar
„Deci, unde eram?”, şi-a început fosta gazdă discursul, făcând sala să râdă fără ca măcar să fi spus ceva. În ovaţiile publicului, nostalgic la precedentele ediţii găzduite de acesta, Billy Crystal şi-a sfătuit publicul ca, de vreme ce ceremonia o să dureze până târziu, ar fi indicat să treacă direct la anunţarea marelui câştigător.

Kirk Douglas – un discurs memorabil

O apariţie memorabilă pe scena Teatrului Kodak a fost actorul Kirk Douglas (94 de ani) care s-a descurcat mai bine decât gazdele galei.

Invitat să înmâneze premiul Melissei Leo, desemnată cea mai bună actriţă în rol secundar (The Fighter), veteranul Hollywood-ului a reuşit, prin glumele sale, să trezească hohote de răs în sală.

„Arăţi mult mai bine decât prins între stânci”, i-a replicat acesta lui Franco (127 Hours), în timp ce cu Anne Hathaway actorul a preferat un uşor flirt. „Unde erai când eu făceam filme?” a întrebat-o Douglas.

Acesta a reuşit să ţină publicul în suspans minute bune, cu o serie de glume la adresa unor actori din sală. „N-o să uit niciodată acest moment”, a glumit actorul, anunţând apoi că trofeul merge la Melissa Leo, pentru rolul din „The Fighter”.

Citeşte pe pagina următoare şi alte discursuri inedite la Oscar 2011.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter