Cum îşi amintesc veveriţele unde şi-au îngropat ghindele. Animalele sunt foarte isteţe

De Ioana Tătaru, pe Ultimul update Marți, 23 noiembrie 2021, 14:32
Toamna este anotimpul proviziilor pentru iarnă! Dacă noi, oamenii, ne putem aproviziona cu alimente de la supermarketul de la doi paşi de casă, veveriţele nu au de ales decât să continue tradiţia depozitării alimentelor în „cămara” lor.

V-aţi întrebat vreodată cum îşi amintesc veveriţele în toiul iernii, locul exact în care se află depozitele lor? Veveriţele nu depozitează mâncarea la întâmplare. De obicei, folosesc una dintre următoarele strategii: îşi ascund toate proviziile într-un singur loc sau le împart în mai multe grămezi şi le ascund în locuri diferite. În general, majoritatea veveriţelor apelează la cea de-a doua strategie, sunt de părere specialiştii.

Veveriţele îşi îngroapă mâncarea în funcţie de anumite criterii

Veveritele

Tototdată, se pare că veveriţele îşi îngroapă prada în funcţie de anumite criterii, cum ar fi: tipul mâncării, ceea ce le permite să îşi organizeze mintal proviziile, iar acest lucru le-ar ajuta să-şi amintească mai târziu unde le-au ascuns. Această practică se pare că funcţionează, deoarece, în funcţie de veveriţe şi de tipul fructelor, animalele reuşesc să-şi recupereze până la 95% din provizii.

Dacă până acum, se spunea că veveriţele se bazează pur şi simplu pe simţul olfactiv, tot mai multe studii indică faptul că memoria lor are un rol mult mai important. Ceea ce are sens, deoarece ţinând cont de faptul că, iarna, când totul este acoperit de zăpadă, mirosul nu le mai este de mare folos. Astfel, într-un studiu publicat în 2017, în jurnalul Animal Cognition, cercetătorii au arătat că veverita are o memorie impresionantă, care o ajută să găsească soluţii în cazul situaţiilor dificile.

Citeşte şi: -Un bărbat a chemat poliţia pentru că era urmărit. Când au văzut hărţuitorul au izbucnit în râs

-O veveriţă uriaşă, motiv de furie într-un oraş din Kazahstan. Mulţi susţin că este periculoasă

Sursa: Livescience.com

Sursă foto: Shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter