Tatăl nostru, rugăciunea care ne apropie de Dumnezeu

De Adina Zamfir, pe Ultimul update Miercuri, 14 septembrie 2022, 10:52

Tatăl nostru este cea mai cunoscută rugăciune creștină, o rugăciune scurtă, dar plină de simboluri și înțelesuri. Orice creștin și orice copil învață în primul rând de la părinții și bunicii lui rugăciunea către Dumnezeu Tatăl nostru.

Cuprins

Tatăl nostru este prima rugăciune pe care o învață orice creștin, de la cea mai fragedă vârstă, și este totodată prima rugăciune pe care Iisus Hristos a transmis-o ucenicilor Săi. Tradiția creștină spune că norodul care îl urma pe Iisus Hristos l-a rugat să îl învețe cum să se roage la Dumnezeu, iar Fiul Domnului i-a învățat această rugăciune scurtă, dar plină de simboluri.

Alături de Crez, Tatăl nostru este o rugăciune de căpătâi pentru creștini, iar ea se poate rosti în versuri sau se poate cânta cu o voce domoală și liniștitoare, pentru mângâierea sufletului.

Tatăl nostru, rugăciunea de căpătâi

Tatăl nostru, care ești în ceruri
Sfințească-se numele Tău,
Vie împărăția Ta,
Facă-se voia Ta!
Precum în cer așa și pre pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi.
Și ne iartă nouă greșalele noastre
Precum și noi iertăm greșiților noștri.
Și nu ne duce pre noi în ispită
Ci ne izbăvește de cel rău
Că a Ta este împărăția,
Slava și puterea.
În numele Tatălui,
Al Fiului,
Al Sfântului Duh,
Amin!

Rugăciunea Tatăl nostru: cele mai puternice simboluri

Citește câteva explicații pe scurt pentru cele mai importante rugăminți din cuprinsul acestei rugăciuni. Tatăl nostru este un imn de slavă înaintea Domnului, dar și un imn pentru sufletul nostru care se simte mai puternic și mai curat ori de câte ori rostește această rugăciune.

Ce semnificație are expresia ”Tatăl nostru!”

Preoții numesc adesea Tatăl nostru drept Rugăciunea Domnească, pentru că ea este moștenită de la însuși Fiul Domnului și cuprinde cele mai importante precepte creștinești.

Pare o rugăciune simplă și scurtă, dar este plină de simboluri cu numeroase înțelesuri și interpretări.

În multe rugăciuni și imnuri de slavă Dumnezeu este numit Atotputernicul, Creatorul, Ziditorul, Binefăcătorul sau Atotmilostivul, dar în această rugăciune el este numit simplu: Tatăl nostru! Dumnezeu este mai mult decât un creator al universului și al tuturor ființelor, el este un tată, un demiurg atotputernic, cu un suflet bun, asemeni tatălui care ne veghează și ne ajută să creștem.

Prin această adresare, rugăciunea ne ajută să ne apropiem sufletește de Dumnezeu, să îl percepem ca pe cel mai important sprijin în viață, așa cum ne percem proprii părinți.

Sfințească-se Numele Tău!

Poate cineva să sfințească numele lui Dumnezeu? Nu este el oare sfânt? Așa este, dar prin această expresie noi ne declarăm iubirea, încrederea deplină și puterea sufletească de a înțelege miracolul pe care puterea lui Dumnezeu îl aduce pe pământ: sub oblăduirea lui, toate sunt sfințite, miraculoase, de o frumusețe fără seamăn. Noi suntem cei care trebuie să le păstrăm întocmai și să ne ridicăm sufletul la frumusețea pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu.

Vie împărăția ta!

Prin  această rugăciune, creștinii își arată credința că împărăția Domnului, voința lui și toate lucrurile bune care ne sunt hărăzite vor veni în viața noastră. Dar și noi trebuie să lucrăm pentru ele, să respectăm ceea ce am primit și să înmulțim lucrurile bune date de Dumnezeu – Tatăl nostru.

Facă-se voia ta, precum în cer, așa și pe pământ

Cea de a treia rugăciune întărește speranța oamenilor că voința și puterea lui Dumnezeu îi va ocroti și îi va îndruma să își ducă viața frumos și simplu, așa cum este viața promisă în ceruri. Raiul trebuie să îl facem cu toții aici, pe pământ, pentru noi, pentru sufletele noastre. Să trăim în credință, să îl iubim pe Dumnezeu și să ne iubim aproapele, și atunci viața așa cum este în cer, va fi și pe pământ.

Pâinea noastră

Această expresie nu simbolizează doar hrana zilnică, alimentele și bunurile de care avem nevoie. Pe toate acestea le putem face singuri prin muncă. Pâinea este mai mult decât hrana trupului, este hrana spirituală de care avem nevoie pentru a fi mai puternici, mai cinstiți și mai drepți.

În rugăciunea Tatăl nostru, pâinea reprezintă tot ce avem noi nevoie pentru a fi cu adevărat oameni și buni creștini.

Și ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri

Hristos a spus: „Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc, iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6, 14-15).

În această împletire de simboluri se află înțelesul profund al rugăciunii. Tatăl nostru este rugăciunea prin care cerem sprijin, putere, dar și îndurare. Așa cum Dumnezeu Tatăl este bun pentru turma lui, și noi la rândul nostru trebuie să fim buni, iertători și împăciuitori, să înnăbușim orice conflict și orice sămânță de răutate, invidie și răzbunare.

Și nu ne duce pre noi în ispită, Ci ne izbăvește de cel rău

Aceasta este ultima rugăminte din această rugăciune și poate cea mai controversată dintre toate. De-a lungul veacurilor a generat numeroase polemici și întrebări. Cum să ne ducă Dumnezeu în ispită? Și care este răul de care vrem să ne izbăvească, de unde vine? Dacă există un Dumnezeu care ne veghează pe toți, de ce mai există răul?

Interpretările sunt numeroase, dar în esență trebuie să înțelegem că această formulă este o rugăminte pentru propriul suflet. Ispita, răul vin tocmai din părțile întunecate ale sufletului nostru pe care le putem lumina cu puterea credinței. Ispitele lumești sunt multe, dar putem lupta împotriva lor, dacă suntem buni creștini.

Dar ispita întunecată din sufletul nostru este cel mai greu de învins și cerem sprijin lui Dumnezeu pentru a ne întări. Să ne rugăm să avem încredere în Dumnezeu, așa cum a avut Iisus Hristos care s-a răstignit pentru noi și pentru dragostea Domnului.

Trebuie să menționăm că acest vers a suferit o mică modificare, mult mai ușor de înțeles de către toți creștinii. Papa Francisc a aprobat noul vers ”și nu ne abandona pe noi în ispită” care a intrat în vigoare din anul 2021. Poți citi mai multe detalii despre această modificare din rugăciunea Tatăl nostru aici!

Foto: încoronarea Fecioarei Maria de către Sfânta Treime, Sanctuarul din Fatima, Portugalia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter