Sfântul Adrian din Nicomedia. Pe ce dată este sărbătorit

De Adina Zamfir, pe Ultimul update Miercuri, 22 februarie 2023, 16:24

Sfântul Adrian este sărbătorit de creștini în luna august, în aceeași zi în care este sărbătorită și soția sa, Natalia. El este considerat protectorul soldaților, al negustorilor de arme, al paznicilor și străjerilor, al fierarilor și măcelarilor. Rugăciunile către Sf. Adrian ajută împotriva ciumei și epilepsiei.

Cuprins

Sfântul Adrian sau Hadrian din Nicomedia s-a stins din viață în anul 306, prigonit pentru credința lui creștină. La vârsta de 28 de ani el a avut revelația credinței întru Hristos și s-a alăturat unui grup de martiri care erau sortiți morții. Adrian a fost și el schingiuit și bătut până la moarte, alături de ceilalți martiri creștini, chiar de soldații care i-au fost colegi în armată.

Viața lui Adrian din Nicomedia

Se știu foarte puține lucruri despre viața lui Adrian (latin. Hadrianus) înainte de martiriul său. Se pare că provenea din Nicomedia, din Asia Mică, și s-a înrolat în armata romană pentru beneficiile materiale pe care i le oferea. În foarte scurt timp, fiind un bun soldat și strateg, Hadrianus a reușit să își construiască o carieră militară. La vârsta de 28 de ani, el ajunsese deja ofițer în Garda Pretoriană a împăratului roman Galerius Maximianus (305-311).

La vremea respectivă, la începutul secolului al IV-lea, împăratul Galerius a reușit să promulge o serie de edicte împotriva creștinismului care au declanșat cea mai mare persecuție din istoria imperiului împotriva creștinilor.

Martiriul ofițerului roman

Soldații aveau misiunea de a aresta orice creștin care se închina în biserici și care susținea învățăturile lui Iisus. Ofițerul Hadrianus a întâlnit un asemenea grup de martiri în lanțuri (23 la număr, se spune în Minei; 33 conform altor surse) și a fost profund impresionat de rezistența și puterea lor de a suferi cele mai cumplite torturi în numele credinței.

Întrebându-i cum de pot îndura chinuri atât de cumplite, ei au răspuns că suferă pentru Dumnezeu care a pregătit daruri nemaiauzite pentru cei care Îl iubesc: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit; așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2, 9).

Auzind aceste cuvinte, Adrian a avut o revelație și a fost cuprins de harul divin. În acel moment, el a simțit că adevărata credință se află în cuvintele și în sufletul creștinilor martirizați și a cerut să le împărtășească soarta.

Sfântul Adrian, bătut cu ciomegele până la moarte și decapitat

Sfântul Adrian din Nicomedia. Pe ce dată este sărbătorit

Adrian le-a cerut soldaților să scrie și numele său pe lista acelor martiri, deoarece el va crede nestrămutat în Dumnezeu. Tânărul ofițer a fost arestat pe loc și dus în fața împăratului, unde și-a mărturisit din nou credința în Iisus și Dumnezeu Tatăl.

Înainte de a fi aruncat din nou în temniță, Sfântul Adrian a primit un singur gest de bunăvoință din partea Împăratului. El a fost lăsat să meargă acasă pentru a-și lua rămas bun de la soția lui, Natalia.

Aflând ce soartă cumplită îl așteaptă pe soțul ei, Natalia l-a însoțit la judecată și a fost martora schingiuirilor cumplite pe care le-a îndurat.

Soldații l-au întins cu fața în jos și l-au bătut cu toiegele. Apoi l-au bătut și peste pântece, până când i-au strivit măruntaiele. I-au fost retezate mâinile și picioarele, iar în final a fost decapitat. Aceleași chinuri le-au suferit și ceilalți 23 sfinți mucenici care erau împreună cu el.

Fiind soldat și ofițer, Sfântul Adrian este considerat protectorul soldaților. Din cauza martiriului său plin de cruzime, el este considerat și protectorul paznicilor din închisori, fierarilor și măcelarilor.

Cine a fost soția lui Adrian, Natalia

Originară tot din Nicomedia, Natalia a îmbrățișat credința creștină alături de soțul ei. Fiind alături de el în ultima zi a vieții, ea l-a încurajat cu dragostea ei spunându-i să nu se mai îngrijească de durerile trupului, ci să se gândească la toate bucuriile vieții veșnice. ”Suferă durerea pentru scurt timp și apoi te vei bucura cu îngerii pentru totdeauna”, ar fi fost vorbele soției sale.

La câteva zile după moartea lui Adrian, Natalia l-a văzut în vis și acesta i-a promis că va sosi și ea în împărăția lui Dumnezeu.

Așa cum a fost visul, la câteva zile după moartea soțului, Natalia și-a dat duhul și a plecat spre lumină. Iată ce stă scris în Biblie despre cei doi soți, Sfântul Adrian și soția sa, Natalia.

”O, pereche fără de prihană și aleasa Domnului! O, preadorită doime și lui Hristos preaiubită! O, însoțire preabună și lui Dumnezeu fericită! Cine nu se va spăimânta de această, auzind faptele cele mai presus de om? Cum femeia s-a îmbărbătat asupra tiranului celui amar, și pe bărbatul ei l-a întărit a nu slăbi în cele cumplite, ci să aleagă a muri pentru credință mai degrabă decât a trăi. O, graiuri împletite de Dumnezeu ale înțeleptei Natalia! O, sfătuiri dumnezeiești care au străbătut cerurile și au făcut pe măritul Adrian cunoscut către însuși scaunul Împăratului Celui mare! O, însoțire sfântă! Rugați-vă lui Hristos pentru noi, care din dragoste săvârșim pomenirea voastră, să ne mântuim din ispite și de tot necazul.“ (Mineiul pe August, p. 300)

Sfinții Adrian și Natalia, sărbătoriți pe 26 august

Ziua de 26 august, când sunt sărbătoriți Sfinții Adrian și Natalia, este o zi dedicată familiei, iubirii și credinței nestrămutate. Este un bun prilej de a ne aminti cât de importantă este familia și unitatea ei, cât de importantă este susținerea și sprijinul pe care îl primești de la soț sau de la soție în cele mai grele clipe ale vieții.

Tot pe 26 august se pomenesc ceu 23 de sfinți mucenici care au fost chinuiți împreună cu Sfântul Adrian, Sfinții Mucenici Atic și Sisenie, Sfântul Cuvios Ivistion, Sfântul Cuvios Titoe.



Cine se sărbătorește de Sfântul Adrian

Toți românii ortodocși care poartă acest nume se sărbătoresc pe data de 26 august. Creștinii catolici îl sărbătoresc pe Sfântul Adrian pe data de 8 septembrie.

Tuturor celor care sunt botezați Adrian, Adriana, Adria, Adi sau Ady, mai pe scurt, le putem spune atunci La mulți ani!

Semnificația numelui Adrian

Sfântul Adrian sau Hadrianus din Nicomedia și-a primit numele de la Hadria, regiunea de lângă Marea Adriatică.

În vechiul Imperiu Roman, Hadrianus era al treilea nume, adică numele de familie care arăta originea familiei respective. Așadar, familia Sf. Adrian a fost probabil originară de pe țărmul Mării Adriatice.

Numele Adrian înseamnă așadar ”cel care vine de la mare” sau ”cel care este în apropiere de mare”. Pe de altă parte, numele Adrian este asociat cu o personalitate puternică și curajoasă, statornică, luptătoare și îndrăzneață. Numele Adrian are vibrații puternice care trădează un caracter generos, umanist și totodată pasional.

Citeşte şi: Ce sunt îngerii. Curiozități despre îngeri

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter