Moșii de toamnă 2022. Când se face pomenirea morților

De Adina Zamfir, pe Ultimul update Sâmbătă, 29 octombrie 2022, 12:59

Moșii de toamnă 2022 reprezintă unul dintre cele mai mari praznice din luna noiembrie și fiecare creștin pregătește pomenirea celor dragi acasă și la biserică. La fel ca toate celelalte praznice închinate morților, moșii de toamnă se țin în ziua de sâmbătă, ziua în care a fost înmormântat Iisus Hristos.

Cuprins

Moșii de toamnă 2022 sunt prăznuiți în luna noiembrie. Conform tradiției bisericești, zilele moșilor sunt ținute de fiecare dată sâmbăta, deoarece în această zi trupul lui Iisus Hristos a fost coborât în mormânt. Sâmbăta este ziua cea mai potrivită să faci pomană în amintirea părinților, a bunicilor, a fraților și a tuturor celor dragi pe care i-ai pierdut.

Când sunt moșii de toamnă 2022

Moșii sau strămoșii pe care îi pomenim toamna vor fi prăznuiți sâmbătă, pe data de 5 noiembrie. Praznicul moșilor vine în acest an la numai câteva zile după două sărbători cu cruce roșie și anume Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, pe data de 26 octombrie, și Sf. Dimitrie Basarabov, pe data de 27 octombrie.

Cum se face pomenirea moșilor

Moșii de toamnă 2022. Când se face pomenirea morților

De ziua moșilor, trebuie să ne rugăm pentru aceștia așa cum ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur: “Să ne rugăm pentru cei morți, iar dacă cel mort este păcătos, să i se dezlege păcatele; iar dacă este un drept, să câștige prinos de plată și să mijlocească la Dumnezeu pentru noi”.

Pomenirea moșilor se face la Sfânta Liturghie, așadar fiecare creștin trebuie să pregătească pomană și să meargă la biserică, la slujba de pomenirea morților, în ziua de 5 noiembrie.

Conform tradiției bisericești, la Proscomidie, preotul scoate din prescură miridele pentru morți și le așază sub Sfântul Agnet, rostind numele celor adormiți de pe pomelnicele care i-au fost aduse.

În cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface în Trupul și Sângele Domnului, iar miridele (părticelele din prescura care îi reprezintă pe cei pomeniți) participă la sfințenie prin prezența lor alături de Trupul lui Hristos de pe Sfântul Disc. După Sfânta Liturghie, se va oficia și parastasul pentru cei trecuți la Domnul.

Ce semnificație au moșii în cultul nostru ortodox

Moșii reprezintă neamul fiecăruia dintre noi, familia extinsă din care ne tragem, bunii și străbunii noștri. Românii au mai multe zile pe an în care își pomenesc morții și se roagă pentru sufletul lor.

Creștinii români au închinat 20 de zile din an celor adormiți, iar dintre acestea cele mai importante sunt zilele moșilor pe care îi prăznuim de patru ori pe an: „Moșii de primăvară” (de Mucenici), „Moșii de vară” (sâmbata dinaintea Rusaliilor), „Moșii de toamnă” (în prima sâmbătă după Sfântul Dimitrie), „Moșii de iarnă” (sâmbată dinaintea Duminicii când este lăsatul secului de carne).

Românii se roagă pentru moșii lor pentru că ei au credința că niciun bun creștin nu moare, ci adoarme și trece în împărăția Domnului. Sufletele celor adormiți vor fi judecate după faptele lor și vor fi răsplătite cu o viață de tihnă în Rai sau pedepsite cu o viață de cazne și dureri în Iad. Dar, prin rugăciunile celor de acasă, sufletul fiecărui mort va fi mai aproape de Rai și mai aproape de iertarea păcatelor.

Tradiții creștine legate de moșii de toamnă

Moșii de toamnă 2022. Când se face pomenirea morților

Fiecare creștin este îndemnat să meargă la biserică, la slujba de pomenirea morților și să se roage pentru cei adormiți din neamul lui.

Gospodinele pregătesc o mică sticlă de vin roșu, colivă, colaci și pachete cu mâncare. Toate acestea vor fi sfințite de preot și apoi se vor împărți în amintirea moșilor.

În pachete se pot pune diverse preparate tradiționale precum plăcinte, sarmale, piftie, pilaf sau brânzeturi.

Imediat după slujbă, oamenii merg la cimitir să aprindă lumânări la morții din familie. Se aprind cel puțin două lumânări și se dau de pomană pachetele cu mâncare celor mai sărmani.

În Moldova, există obiceiul de a pune și un ban lângă porția de colivă care se dă celui mai sărac om din sat, pentru a aduce spor și celui care primește, și celui care dăruiește pomana.

Lângă pachetele pentru pomană se poate împărți și must, pentru a îndulci judecata morților pe lumea cealaltă.

Superstiții la pomenirea morților

Moșii de toamnă 2022 sunt însoțiți, ca în fiecare an, și de câteva superstiții pe care românii nu le-au uitat. Se știe că în ziua în care sunt pomeniți morții, nu trebuie să treci pe la răspântiile pustii, pentru că aici așteaptă sufletele alungate din Rai și te năpădesc duhurile rele.

Nici la fântână nu este bine să mergi în ziua moșilor. În apa neagră din adâncul fântânii există temerea că se oglindesc chipurile duhurilor și apoi îți intră în suflet.

Românii au un mare respect pentru morți, dar și teamă. Nu se mai vorbește niciun mort de rău și pentru toți trebuie să ne rugăm. De aceea, când sunt moșii de toamnă 2022 nu se fac treburi în gospodărie și mai ales nu se dă cu mătura, să nu se ridice praful în ochii răposaților.

De asemenea, nu se aruncă gunoiul din casă în ziua de moși, ca să nu aruncăm gunoaie peste bucatele care se dau de pomană.

În seara zilei de moși se spune că nu este bine să mergi singur pe întuneric pe stradă, mai ales în preajma cimitirelor. Este vremea în care sufletele morților se întorc la morminte și așteaptă să urce la cer.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter