Ce faci cu grâul încolțit de Sf. Andrei după ce trec Sărbătorile

De Adina Zamfir, pe Ultimul update Marți, 29 noiembrie 2022, 18:00

Românii pun la loc de cinste în casă grâul încolțit de Sf. Andrei. Este unul dintre cele mai frumoase obiceiuri la început de iarnă, dar puțini mai sunt tinerii care știu semnificația lui spirituală. Află cât timp se ține în casă grâul încolțit de Sf. Andrei și ce trebuie să faci cu el după ce trece sărbătoarea.

Cuprins

Tradiția creștinească spune că grâul încolțit de Sf. Andrei este simbolul vieții, al credinței și al belșugului. Din timpuri vechi, bobul de grâu a căpătat deopotrivă semnificații spirituale și religioase, fiind folosit în multe ritualuri și obiceiuri populare, ba chiar și în magia albă.

Bobul de grâu în tradiția creștină

Pentru orice creștin, grâul poartă cu el un mesaj de la Dumnezeu și nu întâmplător a fost ales acest bob pentru a pregăti coliva, dulcele ritualic pe care preoții îl sfințesc la orice sărbătoare.

De asemenea, făina curată din grâu este folosită pentru prescură, pâinea sfințită care se împarte în biserică.

Bobul de grâu este pus în apa de botez să îi prevestească o viață îmbelșugată copilașului botezat întru credința creștină. Și tot boabe de grâu se aruncă în calea mirilor când ies din biserică proaspăt cununați, pentru a le meni o viață fericită și prosperă, cu multe zile și bucurii câte boabe de grâu se adună de pe câmp.

De ce se pune grâu la încolțit de Sântandrei

Sfantul Andrei

În noaptea de 29 spre 30 noiembrie, înainte de sărbătoarea Sf. Andrei, românii păstrează obiceiul de a pune grâu la încolțit. În vase cu apă, în vase cu rumeguș sau cu pământ, în vată sau pe burete, boabele de grâu vor germina imediat, dacă sunt bine udate cu apă și dacă au căldură și lumină.

Acesta este un obicei legat de semnificațiile străvechi ale bobului de grâu. Încă de la începuturile creștinismului, grâul a fost considerat un aliment sacru, era simbolul vieții, pentru că germina atât de repede, și totodată era simbolul belșugului, al prosperității și al sănătății.

Noaptea care precede ziua Sf. Andrei este considerată în popor o noapte magică, o noapte în care se deschid cerurile și sufletele celor morți se pot întoarce pe pământ. Oamenii se temeau că în această noapte vor ieși pe pământ strigoii și ungeau ușile caselor cu usturoi, să se păzească de duhurile rele. Dar mai știau că în această noapte se pot face multe vrăji, iar fetele tinere puneau sub pernă 41 de boabe de grâu pentru a-și visa ursitul.

Fiecare membru al familiei punea câte o cană de grâu la încolțit. Grâul încolțit de Sf. Andrei era vrăjit și arăta cum avea să fie destinul fiecăruia în noul an. Cu cât încolțea mai repede și mai des, cu atât se arăta un an mai bun, mai bogat și mai îmbelșugat.

Cât timp se păstrează grâul încolțit de Sf. Andrei

Așa cum cere tradiția, grâul pus la încolțit trebuie păstrat aproape de lumină, într-o cameră încălzită, și udat în mod frecvent. Boabele nu trebuie lăsate nicio zi să se usuce. În câteva zile ele vor încolți și firele de grâu vor crește tot mai înalte și mai verzi.

Grâul încolțit de Sf. Andrei se îngrijește astfel până în noaptea de Revelion. Când trecem în noul an putem vedea ce ne prevestește vasul cu grâu pus pentru fiecare dintre noi. Timp de o lună întreagă, germenii de grâu vor avea timp să crească și să ne arate cum va fi noul an, cât de norocoși vom, cât de sănătoși sau ce fel de necazuri vom avea.

Cum se ”citește” destinul în boabele de grâu încolțit

Ce faci cu grâul încolțit de Sf. Andrei după ce trec Sărbătorile

Dacă firele de grâu sunt rare și au rămas printre ele boabe seci, care nu au germinat, nu este deloc un semn bun. Acest lucru înseamnă că persoana respetivă va avea un an greu, cu multe piedici și greutăți și cu eșecuri.

Dacă firele de grâu sunt foarte dese și au germinat toate, persoana respectivă se va bucura de un an mănos, cu multe realizări și bucurii.

Dacă firele de grâu au crescut înalte, viguroase și verzi, persoana respectivă se va bucura de sănătate și belșug.

Dacă firele de grâu au crescut prea puțin și au rămas mai degrabă gălbui, decât verzi, este posibil ca persoana respectivă să aibă probleme de sănătate în noul an.

Ce faci cu grâul încolțit de Sf. Andrei după ce trec Sărbătorile

Grâul încolțit de Sf. Andrei este păstrat cu sfințenie în casă, la fereastră sau aproape de icoane. În noaptea de Revelion, vasele cu fire verzi de grâu se pun pe masa plină de bucate, pentru că ele sunt un simbol al belșugului. Așadar, grâul încolțit de Sf. Andrei se pune pe masa de Anul Nou să le poarte noroc mesenilor și să aducă belșug în casă.

După ce ne prevestește viitorul în noaptea de Revelion, el nu se aruncă în niciun caz la gunoi ca pe ceva de care nu mai ai nevoie.

La țară, firele verzi de grâu erau scoase pe prispa casei și oferite drept hrană pentru păsările cerului. Cu cât veneau mai multe păsări să ciugulească din grâu, cu atât era semn bun de prosperitate și vitalitate. Și la orașe, vasele cu grâu încolțit pot fi scoase pe pervazul ferestrei, să le ciugulească păsările.

Grâul încolțit nu trebuie irosit și aruncat, pentru că este un mare păcat. Fiind considerat un simbol sacru al vieții, bobul încolțit de grâu trebuie folosit pentru a cinsti viața și pentru a cinsti tradițiile noastre creștine.  

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter