Irina Scarlat, antreprenoarea decisă să facă revoluție în portofele

De Laura Davidescu, pe
Pasionată de tehnologiile care simplifică viața oamenilor, Irina Scarlat a adus în România primul card fără comision, care-ți permite să plătești și să cheltuiești în orice valută, inclusiv în criptomonede. Anterior, Irina s-a ocupat de marketingul celei mai cunoscute companii de car- sharing, ceea ce arată că are inovația și antreprenoriatul înscris ADN.

 Irina Scarlat are peste zece ani de experiență, șapte dintre ei în tehnologie, marketing și managementul proiectelor și al echipelor. Spirit antreprenorial, conduce operațiunile Revolut în România și se asigură că ajută românii să fie din nou în control atunci când vine vorba de bani. Înainte de a se alătura echipei Revolut, Irina a condus echipa de marketing a Uber în România, a definit strategia la nivel local și s-a implicat activ în diferite inițiative strategice la nivel regional. Este un cetățean global, care a trăit, studiat și lucrat în șapte orașe din Europa și Statele Unite și vorbește fluent patru limbi străine.

Majoritatea proiectelor de care te-ai ocupat sunt legate de tehnologii noi și inovație. De unde această apetență a ta pentru nou?

De peste șapte ani lucrez în domeniul tehnologiei: am ales asta pentru că eu cred cu tărie în puterea tehnologiei de a ne îmbunătăți calitatea vieții. Produsele care au la bază tehnologii inovatoare și care rezolvă probleme reale ale utilizatorilor (și ale societății, în ansamblul său) ne ajută să fim mai eficienți, să obținem mai rapid ceea ce avem nevoie, la un preț corect. Cred că tehnologia a schimbat fundamental lumea în care trăim și mi-am dorit mereu să fac parte din această schimbare.

Pe de altă parte, e foarte important să facem diferența între tehnologia care ne îmbunătățește viața și tehnologia de dragul tehnologiei. Nu tot ceea ce este nou este și util, iar eu sunt foarte exigentă atunci când aleg atât produsele și serviciile pe care le folosesc, cât și cele la care lucrez. Deși mă consider ”tech-savvy” și îmi place să testez și să încerc lucruri noi, mă opresc întotdeauna la cele care mă ajută să rezolv probleme reale de care mă lovesc în viața de zi cu zi. Asta face diferența, în lumea companiilor tech, dintre o vitamină și un antibiotic: uităm cu ușurință să ne luăm vitaminele, dar suntem foarte atenți atunci când vine vorba de antibiotice. Tehnologia este extraordinară atunci când este folosită ca ”antibiotic”: rezolvă probleme reale ale oamenilor, altfel decât au făcut-o produsele de până acum.

Ce este Revolut, compania al cărei Country Manager ești în prezent, și cum îi poate ajuta pe oameni?

 Plecând de la ideea de mai sus, Revolut este cu siguranță un antibiotic. Este o alternativă bancară digitală care ajută utilizatorii să își controleze mai bine resursele financiare. Îți deschizi un cont curent în 60 de secunde, direct din aplicație, cheltui bani în 150+ monede folosind un Card Contactless Visa sau Mastercard la cursul de schimb valutar real (cel interbancar), transferi bani gratuit în orice cont din lume, fără taxe și comisioane ascunse, retragi bani de la orice bancomat fără comisioane și îți monitorizezi ușor cheltuielile. La asta se adaugă faptul că poți tranzacționa criptomonede direct din aplicație, printr-o simplă apăsare de buton, și că, în curând, vei putea investi în companii listate la bursele din Marea Britanie și Statele Unite. Revolut este practic aplicația în care utilizatorii își pot gestiona întreaga viață financiară.

Nu în ultimul rând, aplicația îi ajută pe utilizatori să economisească bani, le oferă vizibilitate asupra cheltuielilor și siguranță fără precedent prin tehnologia de ultimă generație pe care o are la bază serviciul. Iar partea cea mai frumoasă este că totul este foarte simplu!

 Care sunt atribuțiile tale principale?

Să cresc piața din România, și nu numai! În calitate de Country Manager Revolut în România sunt responsabilă de piața locală și avem obiective ambițioase în acest sens: să depășim 100.000 de utilizatori până la finalul anului.

Partea frumoasă în lumea startup-urilor e că nu ai o “fișă de post” pentru un rol și niște atribuții bine definite: avem obiective concrete și facem tot ceea ce este necesar pentru a atinge aceste obiective. Mă ocup de tot ceea ce ține de strategia locală de marketing și produs, lucrez la proiecte regionale și la localizare, voi construi o echipă locală care să ne ajute să ne atingem obiectivele.

Cum arată o zi obișnuită pentru tine?

Am două tipuri de zile lucrătoare obișnuite: cele pline de întâlniri/evenimente, și cele în care stau în fața calculatorului și lucrez. În general săptămânile mele sunt destul de echilibrate între cele două tipuri de zile și încerc să păstrez cel puțin două zile pe săptămână fără întâlniri și evenimente, pe care le petrec în fața calculatorului și fac lucruri creative (scris) sau strategie.

Indiferent de tipul de zi, mă trezesc în jur de ora 08:00 și îmi încep ziua cu o cafea tare și agenda în față, făcând planificarea pentru ziua în curs. Mă asigur mereu că planific ce am de făcut realist, ca să nu fiu frustrată la finalul zilei pentru că nu am reușit să fac tot ce mi-am propus. Lucrez foarte productiv diminețile, așa că încerc să le petrec în fața calculatorului. Răspund la e-mailuri de două ori pe zi, dimineața și seara, iar în rest încerc să mă concentrez pe lucrurile mari, cele care au impact. Termin de obicei destul de târziu, în jurul orei 21:00 și îmi închei ziua trecând în revistă lucurile care s-au întâmplat și bifând lucrurile realizate pe agendă. Seara stau cu soțul meu, mă uit la seriale, învăț / repet o limbă străină, merg la înot sau citesc.

Ce-ți place cel mai mult în ceea ce faci? Dar cel mai puțin?

Întotdeauna mi-au plăcut numerele și mă consider un marketer ”data-driven”. După cum spunea Peter Drucker, nu poți gestiona ce nu poți măsura”. Mă entuziasmează să văd impactul concret al campaniilor și al proiectelor dezvoltate, în cifre: câți utilizatori am achiziționat astăzi, câți dintre utilizatorii noștri sunt activi, să mă gândesc la cum putem îmbunătăți indicatorii de performanță.

Am o satisfacție deosebită atunci când văd că se îmbunătățesc numerele, sau când analizez evoluția istorică și îmi dau seama ce am putea face pentru a îmbunătăți situația actuală și/sau a crește mai rapid. Mereu le spun celor din echipă: „Dacă avem date, acționăm în funcție de ele. Dacă avem opinii, facem cum cred eu!” – mai mult sau puțin în glumă, datele sunt întotdeauna cele mai solide argumente și ajut oamenii să devină mai analitici.

Ce nu îmi place? E o întrebare excelentă! Mă consider norocoasă și fac zi de zi ceea ce îmi place, dar sunt, normal, și lucruri care nu îmi plac atât de mult. Am un respect deosebit față de timpul meu și al celor din jur și, ca urmare, nu îmi place nimic din ceea ce mă face să pierd timpul: întâlniri inutile pe care încerc să le evit cât pot de mult, mail-uri lungi din care nu se înțelege esențialul, mesaje pe contul personal de Facebook, telefoane și mesaje pe WhatsApp la ore nepotrivite. Cred că tehnologia a înlăturat barierele de comunicare și ăsta e un lucru bun, însă ține de educație și respect să înțelegem că nu putem contacta parteneri de business pe WhatsApp în weekend sau seara târziu pentru lucruri care nu sunt urgente. Mă lupt cu asta zi de zi prin natura muncii mele și încerc să pun niște bariere aici.

Care este proiectul de care ești cel mai mândră?

Sunt multe proiecte la care am lucrat și de care sunt mândră din punct de vedere profesional, dar cele mai apropiate de sufletul meu sunt cele care au un impact social puternic. De asta cred că proiectul meu preferat este Start Me Up, o școală de vară de antreprenoriat în cadrul căreia aduceam împreună 25 de tineri care învățau care sunt pașii pe care trebuie să îi parcurgă de la idee la afacere. Am organizat 3 ediții ale proiectului în perioada 2012 – 2015 și în urma lui avem o echipă de 2 persoane (WASHescu) care a obținut finanțare, mai mulți tineri care au înființat startup-uri în domeniul tehnologiei, absolvenți care au găsit parteneri de afaceri. Impactul de multiplicare al proiectului a fost foarte mare și regretul meu este că am renunțat la el din lipsă de timp.

Cum se împacă domeniul financiar cu creativitatea, în cazul tău?

Depinde cum definești creativitatea. Conform definiției din dicționar, creativitatea este “capacitatea de a crea, de a produce valoare”, iar Revolut aduce valoare în domeniul financiar.

Personal cred că înțelegem greșit creativitatea și o asociem cu ideile care generează ”buzz” și ”engagement”, fără să rezolve probleme reale ale companiilor sau ale utilizatorilor. Eu sunt adepta creativității pragmatice și sunt un marketer și un manager pragmatic. Pentru mine creativitatea înseamnă soluții concrete, dar altfel decât au fost făcute până acum, pentru problemele de care noi și clienții noștri ne lovim în fiecare zi. Dacă ne uităm la lucruri așa, domeniul financiar poate fi foarte creativ 🙂

 Pentru ce companie globală ți-ar plăcea să semnezi o campanie de marketing?

Am fost o norocoasă, atunci când mi-am dorit să semnez campanii de marketing pentru o anumită companie, am reușit să găsesc un rol potrivit în compania respectivă. Am fost Lead Marketing Manager al Uber pentru că iubeam brandul, din același motiv m-am alăturat echipei Revolut. Visele devin realitate dacă lucrezi pentru asta.

Mi-ar mai plăcea să semnez o campanie de marketing la un moment dat pentru Asana, o aplicație web și mobile care ajută echipele să se organizeze și să își gestioneze mai bine munca. Este cea de a treia aplicație pe care o folosesc zi de zi și care mi-a îmbunătățit considerabil calitatea vieții.

 Aproape jumătate dintre români nu folosesc niciun fel de serviciu bancar. Dacă ar sta în puterea ta, cum ai gândi o campanie pentru a schimba acest lucru?

Înainte de a urmări să vinzi diferite produse sau servicii printr-o campanie de marketing, cred că este nevoie de o campanie de educare. Suntem în urmă în ceea ce privește nivelul de educație financiară al populației de masă și cred că educația este cheia aici.

Acesta este și unul dintre motivele pentru care unul dintre primele proiecte mari la care lucrez este unul în domeniul educațional. Adopția va crește atunci când oamenii vor înțelege serviciile financiare, pornind de la aspectele de bază: ce este un card și cum funcționează, cum funcționează transferurile de bani, ce sunt SWIFT, SEPA, BIC și alte abrevieri din domeniu, de ce sunt banii tăi în siguranță în mediul digital, și multe altele. Am început deja să lucrăm la asta la nivel global cu #RevAcademy: vom localiza proiectul și vom include și noțiuni de bază, pentru a ne asigura că oamenii sunt pregătiți să adopte servicii financiare.

Care sunt pasiunile tale, cum te relaxezi? 

Ador caii, îmi place foarte mult echitația și merg de câte ori am ocazia. Îmi place să călătoresc și nu ratez nici o șansă să descopăr locuri noi. Citesc mult, în franceză, spaniolă și portugheză, ca să mă asigur că nu uit limbile străine care îmi sunt foarte dragi. Încerc să fac sport de 3 ori pe săptămână: înot, aqua gym și zumba (nu îmi iese întotdeauna, dar e un obiectiv pe care încerc să îl ating). Mai important decât toate, încerc să petrec cât mai mult timp cu oamenii dragi care mă ajută să mă încarc de energie pozitivă: soțul meu, familia, câțiva prieteni foarte buni. Ies rar în oraș dacă nu călătoresc, sunt mai degrabă genul de șoarece de bibliotecă 🙂

Care este cartea ta preferată de business?

„Rework” de Jason Fried și David Heinemeier Hansson care arată în exemple concrete de ce lucrurile simple sunt mai bune.

 Câte carduri ai în portmoneu?

Peste 20, dacă numărăm și cardurile de fidelitate, de la sală, de acces, etc. Carduri tradiționale, 7.

 Ce întrebare ți-ar fi plăcut să-ți pun, dar nu am făcut-o?

Cred că mi-ar fi plăcut să vorbim și despre provocări, profesionale și nu numai. În spatele poveștii mele de până acum stau mii de ore de muncă și nopți nedormite, sacrificii multe la nivel personal (timp petrecut cu oamenii dragi, vacanțe lucrate sau ratate în totalitate).

Cel mai mare inamic al meu rămân în continuare eu: m-am luptat toată viața cu lipsa de încredere în mine și mi-a luat 30 de ani ca să înțeleg că sunt cine sunt și că asta e suficient. Nu trebuie să fiu nici mai slabă, nici mai mică, nici mai liniștită, nici să ies în oraș mai des ca să fiu ”în rândul lumii”. Mi-ar plăcea să vorbim mai mult despre asta și să demontăm împreună tiparele. Să înțelegem cine suntem și să ne acceptăm așa cum suntem, fără să mai simțim nevoia de a ne conforma unor tipare prestabilite!

 Oferă-le cititoarelor noastre trei sfaturi utile legate de transferurile de bani.

Transferați bani către orice cont din lume prin Revolut, este gratuit.

Economisiți! Suntem o societate de consum și suntem obișnuiți să cheltuim mai mulți bani decât avem disponibili. E foarte important să economisim, cât de puțin. Eu am început să economisesc recent folosind Vaults, care funcționează ca o pușculiță: rotunjește fiecare tranzacție și mută diferența într-un cont de economii

Analizați-vă cheltuielile! Ca să putem economisi, e necesar să avem o vizibilitate foarte bună asupra cheltuielilor.

Foto: arhiva personală

Citește și despre:

Ioana Plopeanu, o dulceață de antreprenor

Ce idee de afaceri a avut o brăileancă! Mihaela Arion produce mii de bureți lufa

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter