Cum îți crești șansele de a obține primul job în IT

De eJobs, pe

Se spune adeseori că lucrurile bune necesită timp – dar, din păcate, când vine vorba de căutarea unui loc de muncă, nu-ți permiți mereu luxul de a aștepta. Fie că te grăbești să părăsești un loc de muncă toxic, fie că ești de prea mult timp în șomaj și simți presiunea financiară, uneori trebuie să faci rapid următoarea mișcare în carieră.

În timp ce căutarea locurilor de muncă este adeseori un proces de durată, există câteva metode prin care te poți asigura că treci mai ușor peste anumite etape. Important e să fii flexibilă cu așteptările tale și să iei în calcul și sfaturile de mai jos.

Text: Mihaela Pascari

Lasă la interviu să se întrevadă pasiunea pentru domeniu

Angajatorii pot simți dacă entuziasmul pentru o poziție lipsește. Abilitățile pot fi dobândite, dar angajatorii își doresc să vadă pasiune atunci când iau în considerare un candidat. Transmite cât de atractivă ți se pare respectiva poziție în scrisoarea de intenție și în timpul interviului inițial. Când aplici pentru un loc de muncă, citește-i cu atenție descrierea și cercetează compania. Fă o listă cu toate detaliile care te fac să-ți dorești să lucrezi acolo și asigură-te că explici de ce-ți place IT-ul și cum activitatea ta ar putea fi benefică pentru misiunea și obiectivele companiei.

Șlefuiește-ți abilitățile de comunicare!

Dacă ai ajuns la etapa de interviu, felicitări! Dar dacă mai multe interviuri nu conduc la nicio ofertă de job, poate e cazul să-ți revizuiești un pic abilitățile de comunicare. Poți exersa împreună cu prietenii, membrii din familie sau chiar cu foști colegi de job. Toate aceste persoane ar putea să-ți ofere sfaturi pertinente despre ce faci corect și unde e loc de mai bine. Dacă ai un mentor în carieră sau un fost șef cu care te înțelegi bine, poți vorbi cu ei pentru a face o simulare de interviu. O altă idee demnă de luat în calcul pentru a-ți spori șansele este coaching-ul online. De la un specialist vei obține negreșit un feedback constructiv și practic. Cum multe interviuri se desfășoară online în aceste zile, e recomandat să te pregătești și pentru un interviu video. Astfel îți vei crește șansele de reușită.

Caută să ai așteptări salariale realiste

Mai ales la început de drum, pe un teritoriu complet nou, e important să fii flexibil cu așteptările salariale și cu beneficiile pe care ți le dorești. Participarea la un interviu cu o listă de cerințe care nu pot fi negociate poate constitui un semnal de alarmă pentru angajatori. Ce poți să faci? Întocmește o listă a beneficiilor de care ai nevoie neapărat, cum ar fi asigurarea de sănătate. Apoi, fă o listă suplimentară de beneficii care ar fi ideale, dar negociabile. La interviu explică-ți nevoile, dar dă dovadă și de flexibilitate.

Ai grijă să te faci remarcat din multitudinea de candidați

Din păcate, nu vei învinge întotdeauna competiția. Acest lucru nu înseamnă neapărat că nu ai fost bun pentru respectivul loc de muncă, ci doar că altcineva s-a potrivit mai bine. Indiferent dacă abilitățile și experiența lor au fost mai potrivite, sau pur și simplu au avut acea scânteie care ție ți-a lipsit, unii candidați sunt imposibil de învins.

Și având în vedere că mulți angajatori publică în prealabil posturi vacante și intern, există șansa ca aceștia să aibă deja pe cineva în minte înainte de a te întâlni. Dar, înainte de a începe să te îndoiești de propriile abilități, nu uita: a nu fi ales nu înseamnă că nu ești bun în ceea ce faci. Înseamnă doar că altcineva era locul potrivit la momentul potrivit. Păstrează-ți optimismul și încearcă să înveți ce poți din această experiență. În acest fel, îți vei crește șansele de a fi candidatul potrivit data viitoare.

Finalizează un curs de profil!

Dacă sesizezi că nu ești 100% calificat pentru funcțiile la care ați candidat, acesta ar putea fi un motiv pentru care nu ai găsit încă un loc de muncă. De multe ori, angajatorii nu vor lua pe cineva care nu are majoritatea abilităților, educației sau experienței de muncă necesare ocupării postului. Dacă dorești să-ți îmbunătățești abilitățile pentru a te potrivi cerințelor jobului,  ia în calcul întoarcerea la școală sau găsirea resurselor online pentru a obține abilitățile de care ai neapărată nevoie.

Dacă vrei o calificare în JavaScript sau în QA e de ajuns să urmezi cursurile gratuite în IT, puse la dispoziție de eJobs prin Proiectul cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

La aceste cursuri de IT se poate înscrie orice persoană care bifează următoarele puncte:

  • Are domiciliul sau reședința în orice județ din România (cu excepția județului Ilfov și Municipiului București)
  • Are o vârstă cuprinsă între 25 și 65 de ani
  • Este angajată, cu contract de muncă, PFA, Întreprindere Individuală
  • A absolvit cel puțin 8 clase

 

PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN 2014-2020

Axa Prioritară 6 – Educație și competențe

ID proiect: POCU/726/6/12/135988

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Contact: SILVIU PETRESCU

silviu.petrescu@ejobsgroup.ro

0729.729.843

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter