Video Exclusiv: Vladimir Drăghia susține educația sexuală în școli

De Ioana Ilie, pe Ultimul update Luni, 18 iunie 2018, 20:30
În contextul dezbaterilor recente pe tema introducerii educației sexuale ca materie obligatorie în școlile din România, l-am invitat pe Vladimir Drăghia,

actor, poet și câştigătorul primei ediţii „Exatlon România“, să ne spună cum ar arăta, din perspectiva lui, un model de educație sexuală eficient și armonios pentru copii și adolescenți.

Tu de unde ai aflat despre sex și educație sexuală?

Vladimir Drăghia: Am învățat despre sex, despre bolile cu transmitere sexuală și despre modalități de contracepție întâmplător, de la prieteni, de pe internet sau de la televizor. Nu țin minte să fi avut o discuție cu părinții mei despre asta, iar la școală nici atât. Cred că foarte mulți din generația mea și din generațiile mai vechi sau mai mari au făcut la fel. Dar probabil tocmai de aceea România se află acum pe locurile fruntașe la mame tinere și la oameni care contactează bolilele cu transmitere sexuală la vârste destul de fragede, pentru că nu avem organizat un cadru care să ne învețe despre aceste probleme.

Cine crezi tu că ar trebui sa le facă educație sexuală copiilor și adolescenților?

Vladimir Drăghia: În primul rând familia. Trebuie să spun asta, în primul rând cred că este treaba părinților să vorbească cu copiii despre educația sexuală, despre ce înseamnă sexul, despre părțile intime și cred că asta ar trebui să se întâmple destul de timpuriu. Noi o avem pe Zora acum, Zora care are aproape un an și care în momentul în care se găsește fără scutec, are acces la zona intimă, mă rog, e impropriu spus zona intimă la un bebeluș, și este curioasă. Și știu că este normal să fii curios și probabil că de la doi trei ani poți să începi să vorbești cu copilul, să-i spui, să-i explici că nu are de ce să-i fie rușine, că e ceva normal.

Și după ce se ocupă de lucrurile astea părinții, familia, cred că ar fi cazul să se ocupe și instituțiile de învățământ: școala, grădinița, chiar liceul. Părerea mea este că inocența copiilor nu în asta stă, nu în lipsa informațiilor privitoare la contracepție și la propriul corp. Inocența copiilor este în cu totul alte lucruri și nu cred că o știrbim cu nimic dacă îi informăm. Nu cred că a rezultat nimic rău vreodată din educarea oamenilor. 

Citește și:

Cum se face educație sexuală pe segmente diferite de vârstă. Interviu cu un psihoterapeut

Scrisoare deschisă pentru introducerea educației sexuale ca materie obligatorie în școli

Unica susține educația sexuală în școlile din România

Sursă foto: Libertatea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter