Ilinca Vandici „O să fie o petrecere 2 în 1, nuntă și botez!“

De Monica Cismaru, pe
Ilinca Vandici e gata de nuntă și de botez. Vedeta de la Kanal D organizează în luna octombrie o petrecere 2 în 1 - ceremonia religioasă cu cel care i-a devenit soț anul acesta, Mihai Neacșu, și botezul fiului lor, Zian, născut în luna iulie.

Ilinca Vandici, prezentatoarea „Bravo, ai stil!“, glumește și spune că va avea un „nuntez“.

Iată ce declara vedeta în luna mai pentru revista UNICA. Ilinca începuse deja pregătirile pentru marile evenimente din viața ei.

„Acum câțiva ani visam ca orice tânără femeie la ziua nunț­ii, la rochia de mireasă. În acest moment ­văd lucrurile atât de pragmatic încât mi se pare foarte departe de mine ideea de a purta o rochie cu dantelă, trenă și voaluri. În relațiile mele anterioare îmi imaginam multe amănunte în nebunia noastră de a demonstra anumite lucruri, îmi plăcea mai mult iluzia decât realitatea. Ei, acum, având realitatea asta frumoasă, nu mai am nevoie de scena aia de film, de iluzie. Cumva nu mă mai regăsesc în tradiționalismul nunț­ii românești. Probabil voi purta un costum roz-pudrat. Nu vreau, în schimb, să iau ca la carte celelalte tradiții, pentru că nu mi se mai potrivesc. Având în vedere că ceremonia va fi odată cu botezul, va fi probabil un „nuntez“ cu maximum 450 de invitați, că mai mulți nu încap în spațiul ales de noi aici, în București.“

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter