De ce sună copiii la Telefonul Copilului? Interviu cu Cătălina Surcel, directorul asociației

De Ioana Ilie, pe Marți, 11 decembrie 2018, 16:14 Ultimul update Miercuri, 12 decembrie 2018, 16:36

Video

Am vorbit cu Cătălina Surcel, directorul Asociației Telefonul Copilului, despre motivele pentru care copiii și părinții apelează numărul gratuit 116111.

Ce fel de tipuri de abuz semnalează copiii la Telefonul Copilului?

Cătălina Surcel: Numărul de telefon la care răspundem este 116 111. La acest număr de telefon funcțional de luni până duminică de la 8 dimineața și până la orele 22 răspund exclusiv asistenți sociali și psihologi, așadar oameni pregătiți să interacționeze deopotrivă cu copii și părinți pentru orice problemă legată de încălcarea drepturilor copilului și nu numai. Copiii ne sună cel mai mult pentru a solicita consiliere psihologică. Așadar se confruntă tot mai des cu probleme de ordin emoțional. Nu știu să-și gestioneze sentimentele, trăirile și, într-adevăr, cel mai des întâlnit caz este cel de abuz de tip bullying. Fie că vorbim despre hărțuire fizică, fie că vorbim despre hărțuire verbală, fie că vorbim despre un abuz emoțional care de asemenea îmbracă fenomenul numit bullying. Mai exact, ei vor să știe cum pot singuri să facă față unui abuz de tip bullying, care sunt instrumentele pe care ei le au la îndemână, cum pot să lucreze cu ei înșiși pentru a le face față agresorilor. Nu au fost doar copii cei care ne-au contactat, ci și părinți disperați care nu știau pur și simplu cum să gestioneze un astfel de tip de abuz.

În ceea ce privește părinții, ei ne sună, de ce, în primul rând pentru că nu cunosc dacă există un cadru legislativ în ceea ce privește bullying-ul. Nu există unitate de învățământ în România în care acest tip de abuz să nu existe. Mai mult decât atât, copiii, din păcate, nu au resurse, nu au către cine și către ce să se îndrepte. Consilierul școlar sau psihologul, acolo unde el există, în cadrul unei unități de învățământ, nu le poate acorda asistența de care ei au nevoie, pentru că se împiedică de o hârtie, o declarație pe care părintele trebuie să o semneze pentru a-și da acordul ca propriul copil să aibă acces la ședințe de consiliere în școală. Lucrul acesta bineînțeles că nu se întâmplă, pentru că, odată ce copilul a decis să meargă cu prioritate un astfel de specialist și nu a ales familia, cu siguranță nu se va duce să vorbească despre asta în familie. Multă lume se întreabă, bine, de ce copilul nu merge să vorbească în familie. Nu merge pentru că îi este teamă, pentru că îi este rușine, el este amenințat de cei care îl agresează, și atunci consideră că dacă unul dintre părinți merge la școală și agresorul vede lucrul acesta, îl va considera cu atât mai vulnerabil și, practic, va fi ținta agresiunilor respective cu mult mai mult. De aceea preferă să interiorizeze stările cu care se confruntă.

Nu întâmplător, din statistica pe care Asociația Telefonul Copilului a realizat-o cu privire la datele înregistrrate în 2017, a rezultat un procentaj îngrijorător al copiilor care nu au vorbit cu nimeni altcineva despre abuzul de tip bullying la care ei au fost supuși. Mai exact, vorbim de peste 54% de copii care nu au vorbit cu nimeni altcineva, peste 20% copii care au vorbit cu un prieten sau cu altă persoană, și foarte puțin, 20%, dintre cei care au vorbit cu părinții.