Whitney Houston — Intoarcerea divei soul

De Alexandra Ivan, pe

Intrebata acum cativa ani care e secretul vocii ei fascinante, Whitney a raspuns cat se poate de sincer si simplu: pentru mine, a canta e la fel de natural ca a vorbi!
Acest lucru se simte in fiecare piesa pe care a inregistrat-o vreodata, de la cover-ul impecabil „I m Every Woman” pana la una dintre cele mai celebre balade din lume, „I Will Always Love You”. Whitney a inceput sa cante pe scena la numai 14 ani, in 1977 – si a lansat de atunci 9 albume de succes.

Suisurile si coborasurile n-au lipsit din cariera ei uimitoare: de la vocea divina la o drogata fara perspectiva, Whitney a fost catalogata in toate felurile de presa. Dincolo de momentele cumplite in care si-a pierdut vocea pe scena si de scandalurile pe aeropoarte, in culise & Co., cantareata a ramas insa un punct de referinta in istoria muzicala a anilor 80 – 90.

Partea frumoasa e ca, in ciuda faptului ca si fanii renuntasera sa mai creada in ea, Whitney isi pregateste revenirea: in 2008, va lansa un nou album, produs de cei mai buni dintre cei mai buni…

Foto: RDB

I Will Always Love You…

Whitney e dovada vie ca talentul se mosteneste: mama ei Cissy era cantareata soul, verisoara ei primara Dionne Warwick a lansat si ea mai multe albume de succes, iar nasa ei e insasi legenda gospel Aretha Franklin! Astfel, nici nu e de mirare ca la doar 11 ani Whitney era deja solista in corul bisericii din oraselul natal Newark (din New Jersey).

In adolescenta, a inceput sa mearga in turnee cu mama ei si, datorita vocii incredibile, i s-au oferit numeroase contracte. Cissy a ramas insa de neinduplecat: Whitney trebuia neaparat sa-si termine scoala inainte de-a se apuca serios de muzica! La 16 ani, a facut backing vocals pentru celebra Chaka Khan pe piesa „I m Every Woman” – si doar un an mai tarziu a fost remarcata de un fotograf si a inceput si o cariera in modeling. A fost printre primele manechine de culoare care au aparut in „Vogue” si „Seventeen” – si mai tarziu, una dintre cantaretele care au deschis drumul muzicii soul spre audiente mai mari.

Albumul de debut, intitulat simplu „Whitney Houston”, i-a aparut in 1985. Saving All My Love For You, The Greatest Love Of All si How Will I Know au fost primele hituri care au adus-o in atentia publicului de toate varstele… si de toate rasele. Al doilea LP, „Whitney”, a intrat direct pe locul 1 in topuri si a ramas acolo saptamani intregi, sustinut de mega-succesele single-urilor I Wanna Dance With Somebody si Didn’t We Almost Have It All. Urmatorii ani au insemnat discuri de platina, emisiuni cu audienta maxima si turnee sold-out.

In 1988, Whitney a interpretat „One Moment In Time” la Jocurile Olimpice de Vara – cantecul a devenit unul dintre cele mai hituri din cariera ei. Whitney era pe culmile succesului, dar nu era nici pe departe pregatita pentru ce urma: in 1992 a primit rolul principal feminin din Bodyguard si a inregistrat majoritatea cantecelor de pe coloana sonora. Atat filmul, cat si piesa I Will Always Love You au daramat recorduri de incasari… si au transformat-o pe Whitney in cea mai de succes artista de la inceputul anilor 90!

Decaderea


In 1989, Whitney s-a casatorit cu solistul R n B Bobby Brown, cunoscut mai mult pentru problemele sale cu legea decat pentru muzica sa. Apropiatii cuplului au sustinut inca de atunci ca Bobby va avea o influenta negativa asupra cantaretei, dar nimeni nu a putut anticipa proportiile dezastrului.

In cativa ani, Whitney era dependenta de droguri si alcool, iar vocea ei era doar o umbra din ce fusese odata… Din ce in ce mai multe erau spectacolele in care Whitney se prezenta intr-o stare indoielnica si de-abia murmura versurile hiturilor ei atat de iubite de public.

Ultimul album care s-a bucurat de apreciere din partea criticilor a fost My Love Is Your Love (1998), restul fiind doar incercari palide de-a reedita succesul de altadata. Nici macar fanii nu mai credeau in revenirea lui Whitney, dupa numeroase incercari esuate ale acesteia de-a renunta la droguri si la relatia distructiva cu Bobby.

Ca o pasare Phoenix…

In 2004 si 2005, Whitney a urmat programe de reabilitare si a inceput sa-si tina sub control dependenta de droguri. Pe 26 aprilie 2007, cantareata a depus actele de divort si a facut primul pas major spre un nou inceput – custodia fiicei Bobbi Cristina i-a fost acordata ei, fireste. Cateva luni mai tarziu, Whitney a fost fotografiata aratand aproape ca-n „vremurile bune”, la brat cu un tanar admirator.

Si vestile bune nu se opresc aici: mentorul ei muzical Clive Davis a adunat o echipa de super-producatori care s-o ajute sa se intoarca pe scena intr-un mod grandios, cum ii sta bine unei dive soul. Will.I.Am, Ne-Yo, R. Kelly si John Legend se numara printre ei…

Pe 1 decembrie, Whitney a cantat la Kuala Lumpur, in Malaezia, in fata unui public de 10.000 de oameni: pentru prima oara dupa multi ani, a interpretat impecabil piese precum I Will Always Love You, Exhale (Shoop Shoop) si My Love Is Your Love. Noul album este programat sa apara in 2008…

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter