Vedetele din România poartă rochii de mii de euro. Închiriate!

De Geo Berciu, pe

Şi la Media Music Awards, Elena Gheorghe a atras toate privirile cu ţinuta ei, demnă de covorul roşu de la Hollywood. Artista a ales o rochie a brandului Blumarine cu trenă şi spatele gol, realizată din voal de culoare nude şi paiete roşii. „Într-adevăr e o rochie pe care nu o pot purta decât la evenimente ca acesta. Este de la Bleumarin, un brand din străinătate, şi costă aproape 3000 de euro. Este foarte grea, aproape că mă trage în jos, însă îmi place foarte mult cum stă pe mine”, a spus Elena Gheorghe, care a scos din buzunar 995 lei pentru acestă ocazie deosebită. La acelaşi eveniment, Anca Serea a punctat o apariţie sobră şi rafinată într-o rochie neagră, creaţie Lanvin, care are preţul de catalog de 14.900 de lei, însă poate fi închiriată cu doar 790 de lei. Nu în ultimul rând, Jojo a ales să poarte într-o ediţie a emisiunii “Dansează printre stele” o rochie Versace din material paietat şi cristale de culoare argintie, de 4600 lei, ce poate fi închiriată cu 495 lei. Bineînţeles că unele rochii atrag atenţia mai mult ca altele şi poate exista posibilitatea ca două vedete să se trezească îmbrăcate la fel, aşa cum a fost cazul Laurei Cosoi şi al Elenei Gheorghe. Din fericire, cele două au purtat aceeaşi creaţie la două evenimente total diferite.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2 3

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter