Fiica cea mică a lui Cristi Chivu joacă în serialul Adela

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 03 septembrie 2021, 17:42

În prezent, Cristi Chivu (40 de ani) locuiește în Milano alături de soția lui, Adelina (38 de ani), și de cele două fiice ale lor, Natalia (11 ani) și Anastasia (10 ani). Recent, Adelina a revenit în țară alături de Anastasia, care a fost distribuită în sezonul al doilea al serialului Adela.

Fiica cea mică a lui Cristi Chivu joacă în serialul Adela

În producție mai joacă și fiica lui Marius Lăcătuș, Alexandra, și de fiul lui Ilie Dumitrescu. „Cred că tot timpul mi-am dorit să fiu actriță. Mi-a plăcut ideea. Mama îmi zicea «Demi Moore»”, a declarat Anastasia Chivu. „Un pic m-am panicat, pentru că nu știi cum reacționează un copil, se poate bloca, dar a fost minunată”, a completat Adelina.

„Este foarte fain, îmi place foarte tare să filmez și să stau pe aici. La început îmi era puțin greu, aveam emoții, dar acum m-am obișnuit. În serial sunt o fată de 10 ani care vine din America să-l caute pe Lucian”, a mai spus Anastasia pentru A1.ro.

„Ea de când era micuță îmi arăta că poate să plângă la comandă. După ce a fost cu tatăl ei pe niște platouri de filmare, i-am spus: «Dacă vrei, pot să te ajut să fii și implicată, nu doar în vizită». Inițial am crezut că e vorba despre ceva foarte mic, mai mult o animație ca să își dea ea seama dacă îi place sau nu. Când am primit scenariul am văzut că avea vreo cinci episoade și foarte multe replici”, a mai povestit Adelina Chivu.

Citește și:

Adelina Chivu, surpriză emoționantă pentru aniversarea de 34 de ani a Adelei Popescu

Fiul Anamariei Prodan și al lui Laurențiu Reghecampf a împlinit 13 ani

Videoclip adorabil cu fiica Andreei Esca din copilărie. Alexia Eram a împlinit 21 de ani

Despre cum ar reacționa tatăl ei dacă un băiat ar veni să o invite în oraș, Anastasia a povestit: „Zice: «Dacă vine, să nu fiu eu acasă, altfel o să dispară»”.

Cristian Chivu a jucat în țară la Reșița și la Universitatea Craiova, iar în străinătate pentru Ajax, Roma și Inter. 2010 este un an de referință pentru sportiv. Atunci a câștigat cu Inter Milano titlul, cupa și Liga Campionilor, potrivit Pro X. Cel mai mare regret al său este că nu a participat cu România la un campionat mondial. Pentru naționala noastră, Cristi Chivu a jucat 75 de meciuri și a înscris trei goluri.

Adelina Chivu (Elisei) s-a născut în Piatra Neamț. Liceul l-a făcut în București unde a absolvit Școala Centrală. Apoi a studiat jurnalismul. A debutat în presă la Mediafax în departamentul sport, lucrând mai apoi la revista Monden pentru o scurtă perioadă de timp. În televiziune a lucrat doar la Antena 1 și Antena 3, ca prezentatoare a știrilor sportive.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter