5 lucruri pe care le înveți despre dragoste după ce ești înșelată

De Amelia Matei, pe
Știm cât de dureros este să fii înșelată de persoana pe care o iubești, însă poți învăța câteva lucruri prețioase din această experiență. Află care sunt.

Înveți că dragostea nu durează o veșnicie!

Până la prima decepție în dragoste, cei mai mulți oameni au impresia că dragostea durează o viață. Oricât de greu ar fi să îți dai seama că relația în care ai investit nu este permanentă, ajungi să fii mult mai relaxată în momentul în care îți dai seama că „pentru totdeauna” durează, de fapt, mai puțin decât ai crede. Odată ce începi o relație conștientă de faptul că s-ar putea să nu meargă, durerea de la despărțire s-ar putea să nu mai fie atât de puternică.

Înveți că dragostea nu este de ajuns

Un lucru foarte important pe care îl înveți atunci când ești înșelată este că dragostea nu este de ajuns, pentru ca o relație să meargă. Este nevoie de multă muncă și multe compromisuri pentru a rămâne lângă cineva.

Înveți că oamenii sunt capabili de lucruri îngrozitoare

Indiferent de părerea pe care o ai despre oameni, în momentul în ești înșelată, îți dai seama că aceștia sunt capabilă de lucruri îngrozitoare. Nu îți pierde încrederea în ei, însă fii mai atentă la persoanele pe care le lași în viața ta și nu aștepta nimic de la nimeni.

Înveți cât de periculoasă este gelozia

Nimic nu este mai dureros decât să afli că ai fost părăsită pentru altcineva. În acele momente, este imposibil să nu te întrebi unde ai greșit și ce are în plus persoana pentru care ai fost înșelată, însă acest sentiment te va distruge, dacă nu îl dai la o parte. Faptul că iubitul tău nu te-a vrut doar pe tine nu are nicio legătură cu tine și cu cât înveți asta mai repede, cu atât vei deveni mai puternică în viitoarele relații.

Înveți că încrederea este baza unei relații

Încrederea este cel mai important element dintr-o relație, iar odată pierdută, nu mai poate fi recuperată. În plus, nu vei fi fericită dacă te vei întreba constant dacă el te mai iubește.

Sursa foto: Shutterstock.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter