Un copil e o avere inestimabilă

De Unica.ro, pe Miercuri, 25 noiembrie 2009, 13:53

Povestea ta

Poate că multora li se va părea o povesta banală, însă pentru noi e atât de specială, pentru că e o părticică din viaţă noastră.E că o treaptă pe care am urcat şi care ne-a adus
mai aproape de fericire.
Am visat de când eram mică să fiu mamă, atunci când faceam” instrucţie” cu păpuşile.
Nici nu mă aşteptăm să rămân însărcinată . Un chist la ovarul drept, de care nu mai reuşeam să scap în ciudă nenumăratelor tratamente, mă împiedica să mai sper la a rămâne însărcinată. Numai că Dumnezeu ne-a planificat soartă altfel. O ecografie simplă menită să depisteze dacă am gastrită , mi-a oferit confirmarea sarcinii.
Când am primit vestea, am trăit clipe de bucurie dar şi tristeţe căci treceam printr-o criză a familiei. Mă bucur că am avut înţelepciunea de a nu ascultă vocile din jur care îmi cereau să renunţ la copilul meu, la sufletul meu.

Nici nu mai ţin minte când burtică mea mi-a indus prima dată senzaţia că trăiesc pentru doi sau când durerile s-au transformat în „fluturaşi” .
Ştiu că de Crăciun bebe a dat primul lui semn.

Şi au trecut 9 luni lin şi frumos , plutind de fericire. Am avut o naştere destul de uşoară, încât aş lua-o de la capăt în orice moment.
Am ajuns la spital într-o zi de sâmbătă, foarte calmă, împreună cu soră mea şi ea însărcinată , dar mai aproape de termen decât mine. Credeam că mă voi întoarce acasă cum am venit. Însă, ironia sorţii a făcut că soră-mea să părăsească spitalul în vreme ce eu am rămas să-mi aduc copilaşul pe lume.

Sâmbătă ,17 mai 2008, la oră 8 m-au internat, iar la ora 14.30 şi-a făcut intrarea pe lume , Alexandru Ionuţ, cu 3 kg şi 50 cm, alfel decât mi-am imaginat. Naşterea a fost atât de uşoară, că nici nu mi-am dat seamă cât de pregătită eram de fapt pentru acel moment.

De atunci ni s-a schimbat viaţă şi nimic nu se compară cu momentul în care îţi vezi copilul şi îl ţii în braţe pentru prima oară. E un sentiment extraordinar .

Cu siguranţă e un moment special, când îţi dai seamă că nimic nu va mai fi la fel, că viaţă ta depinde de el şi viaţă lui depinde în totalitate de ţine, atunci putem spune că ne-am maturizat cu adevărat. Nimic din ce-ai trăit până atunci nu se compară cu ce te asteapa de atunci încolo.
Abia acum ne dăm seamă cât de mult s-au chinuit părinţii noştri, când am ajuns la rândul nostru părinţi. Iar lor le-a fost mai greu. De un an şi jumătate ne simţim mai bogaţi, împliniţi.
Nu pot decât să-I mulţumesc lui Dumnezeu şi celor care mi-au fost aproape pentru tot !