Am iubit un bărbat mai tânăr

De Unica.ro, pe Vineri, 09 octombrie 2009, 09:32

Povestea ta

Dragele mele, mă bucur foarte mult că am descoperit locul acesta şi din spatele monitorului şi a unui nume oarecare vă pot spune povestea mea. Nu vreau să mă victimez sau să mă plâng.
Viaţa mea nu a fost una uşoară. Începând cu adolescenţa plină de frustrări, continunâd cu neîmpliniri, perioade lungi de singurătate şi câteva relaţii eşuate.

Şi totuşi într-o zi a răsărit soarele şi pentru mine. De când mă ameninţau prietenii, încercând să mă încurajeze spunând „lasa Ana ai să vezi că întodeauna dupa ploaie iese şi soarele, aşa se întâmplă întodeauna”. Ajunsesem să nu îi mai cred şi nici să mai suport vorbele de genul acesta.

Şi totuşi ziua aceea senina a părut că vine, adusă în viaţa mea de un bărbat de care vă jur ca m-am îndrăgostit pe loc. Dar pentru că soarta nu a râs suficient de mine până atunci, am aflat că bărbatul de care m-am îndrăgostit avea 27 de ani. Era o diferenţă de vârsta de 14 ani între noi şi temerile mele începuseră în momentul în care am aflat asta. Cum aş putea să iubesc un bărbat atât de tânăr? Dar am riscat. M-am aruncat de nebună în braţele lui, am lasat orice prejudecată la o parte şi am ales sa recuperez anii pierduţi, să fiu tânără şi să mă virusez de energia lui. Şi toată dragostea îmi era împărtăşită, iar maturitatea lui mă uimea. Ştia să se comporte cu o femeie, să mă facă fericită, să îmi facă surprize şi să mă alinte. Da, greu de crezut, era totuşi vorba de un bărbat care abia depăşise faza de puşti până la urmă.

Dupa doi ani de relaţie lucrurile s-au schimbat şi nenorocirile s-au năpustit iar asupra mea – cea mai fericită femeie de pe pământ.
Eram îndrăgostită, simţeam efectiv că plutesc, nu îmi mai păsa de nimic în jur – eram doar eu şi el. I-am mărturisit cât de mult îl iubesc, că era bărbatul pe care îl aşteptasem o viaţa, că nu îmi mai imaginez viaţa fără el. Aşa credeam eu că îmi demostrez iubirea, dar nu am făcut altceva decât sa-l sperii şi să îmi demostrez mie cât de dependentă devenisem de el, dar am realizat asta prea târziu.

Primul cutremur în relaţie l-am resimţit în momentul în care am fost nevoită să renunţ la jobul meu de atunci. Colegii de serviciu aflaseră de relaţia mea cu un bărbat mai tânar şi nu se mai opreau din a face glume pe tema asta. N-am mai suportat tensiunea de la job, simţeam că toţi mă privesc altfel şi mă judecă. Peste noapte mă transformasem dintr-un bun profesionist într-o femeie uşoara, „corupătoare de minori” cum le plăcea lor să zică.

Acelaşi comportament a trebuit să îndur şi din partea prietenilor. Am renunţat la mulţi dintre ei în acea perioadă, dar nici ei nu păreau să îşi mai dorească să aibă vreo legătură cu mine.
Nu ştiu ce se petrecuse în mintea mea atunci, era clar că nu mai eram eu. Acum cănd îmi amintesc nu îmi vine nici mie să cred cum mă transformasem atunci: aveam un comportament adolescentin, parcă eram o fată disperată de liceu. Începusem să mă tem de orice, să privesc ca un pericol orice femeie se apropia de iubitul meu, eram geloasa pe colegele lui de serviciu, fete tinere desigur, şi cel mai tare de fosta lui iubita (o fată de vărsta lui) cu care rămăsese în relaţii bune.

Am decis, ca până nu e prea târziu, să apelez la un terapeut, să mă înveţe ce să fac ca să îmi păstrez bărbatul. N-am băgat nimic la cap, am continuat să mă comport prosteşte până în ziua în care el a luat decizia să se mute în altă parte, pentru că avea nevoie de timp să se gândeasca…era începutul sfârşitului. Dar nici asta nu am realizat. Atunci am fost convinsă că adevaratul motiv era „fosta”si o posibilă hotărâre de a se reîmpăca.

Nu am putut să accept asta şi am simţit nevoia să mai fac ceva. Dar nu ştiam exact ce aş mai putea. Pe Dumnezeu mă supărasem de atâtea ori în viaţa, încât nu mai puteam să îi cer nimic. Şi am apelat la ajutor „din partea cealaltă”. Am ajuns la o vrăjitoare care mi-a promis să îl aducă înapoi. Mi-a zis şi ea atunci că motivul pentru care ne-am despărţit este o femei din trecutul lui, plus alte câteva lucruri care păreau că se potriveau cu realitatea. Am mers pe mâna ei, îl vroiam inapoi cu orice preţ şi pentru început trebuia să-l scape de fosta, ca să pot eu apoi să intru în scenă. Ea m-a asigurat că se ocupă şi să o las câteva zile, după care să revin la ea.

La o zi după ultima şedinţă pe care am avut-o la vrăjitoare, fosta lui prietena a avut un accident de maşină foarte grav. Fratele ei a murit, iar ea a scăpat ca prin minune după câteva zile în care a stat în comă.
M-am simţit îngrozitor când am aflat şi de atunci port o mare vină în suflet. Nu mi-am mai dorit nimic din acel moment. Din acea zi mi-am propus sa cred în coincidenţe.
Cât despre mai tânărul meu iubit…accidentul cu pricina i-a făcut pe amândoi să realizeze că viaţa se poate termina în orice clipa şi e mai bine să nu fie irosită. Azi sunt fericiţi împreună.