Premiile Young Hollywood 2011: cele mai spectaculoase apariţii

De Diana Sorescu, pe

În această perioadă au loc o miriadă de evenimente mondene şi gale de premiere, motiv pentru vedete să strălucească! Iată 4 apariţii superbe la Young Hollywood Awards 2011!

Young Hollywood Awards 2011

În urmă cu doar câteva zile, tinerele speranţe în arta actoriei au luat parte la decernarea premiilor Young Hollywood.

Chiar dacă la eveniment au participat dive în devenire, acestea au dat exemplu de stil pe covorul roşu. Superba Camilla Belle a optat pentru o ţinută excentrică, un costum alb din mătase satinată de la Tom Ford.

Sacoul cu revere rotunjite, funda neagră pe post de lavalieră, pantalonii la dungă şi pantofii cu platformă, toate aceste detalii au construit un ansamblu perfect.

Chiar dacă nu se mai încadrează în categoria vedetelor foarte tinere, Eva Mendes a fost, fără dubiu, cea mai stilată apariţie de pe covorul roşu. Rochia maxi, culoarea ciocolatei, poartă semnătura Lanvin.

Diva a asortat-o cu cercei creolă din aur masiv şi un clutch cu irizaţii metalizate.

La acest eveniment, albul a fost culoarea predominantă, cu siguranţă! Isabele Lucas a îmbrăcat o rochie maxi, Ralph Lauren, cu dantelă şi broderie, stropită ici colo cu floricele roz.

Foarte frumoasă şi rochia lui Troian Bellisario, o creaţie Alice + Olivia de un alb pur, cu corset bătut integral cu pietre strălucitoare.

Îţi plac ţinutele purtate de dive? Care este preferata ta?

Premiile Young Hollywood 2011: cele mai spectaculoase apariţii

Foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter