Cântăreţul Nick Carter s-a căsătorit. Iată ce nuntă romantică au avut!

Cântăreţul Nick Carter, membru al grupul american Backstreet Boys, s-a căsătorit cu logodnica lui, Lauren Kitt, în cadrul unei ceremonii care a avut loc sâmbătă în California.
Ceremonia a avut loc pe o plajă în California şi nu a fost lipsită de emoţii puternice, după cum o dovedesc şi lacrimile miresei. Atmosfera a fost una deosebit de romantică, apropiaţii celor doi miri având parte de o privelişte incredibilă pe malul oceanului, acolo unde a fost amplasat un arc din flori şi unde preotul a oficiat o slujbă discretă.

Aleasa lui Nick Carter este antrenoare de fitness şi actriţă aflată la începutul carierei.Cei doi s-au logodit anul trecut în luna februarie, atunci solistul oferindu-i un superb inel cu diamant.

În trecut, cântăreţul în vârstă de 34 de ani a avut o relaţie cu starleta Paris Hilton.

Înfiinţat în 1993, în statul Florida, grupul „Backstreet Boys” a vândut peste 130 milioane de albume pe plan mondial şi a lansat multe piese cu succes la public, precum „I Want It That Way” şi „Shape of My Heart”.
(Sursa foto: Hepta)

    
Vedete din Romania Vedete internationale