Feli reușește să își liniștească fetița cu muzică populară

Feli nu cântă doar pe scenă, la concerte, ci și acasă. Mai ales de când a descoperit că o poate liniști pe astfel fetița ei, atunci când plânge.

Artista a afirmat că a fost foarte fericită când a văzut că micuța Nora Luna este încântată de acest gen muzical.

Îi cânt populară! Doamne da ce fain e! Rămâne așa atentă. Ă simt ca o fetiță care se joacă cu păoușile, câteodată mă simt ca o soră mai mare, câteodată mă simt mamă. Și atunci mă simt cea mai puternică femeie din Univers”, a povestit Feli, citată de SpyNews.

De asemenea, cântăreața a dezvăluit că ar vrea să îi ofere fiicei sale un frate sau o soră.

Feli Donose a devenit mamă pe data de 21 noiembrie 2018, iar tatăl fetiței este Cătălin, iubitul artistei. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu un an la o nuntă și după doar câteva luni au aflat că vor deveni părinți.

În urmă cu puțin timp, ea a postat pe rețelele de socializare o fotografie în care apare alături de partenerul ei, pe care până acum l-a ținut departe de ochii curioșilor. Iar fericirea se poate citi pe chipul ei.

Sursă foto: Instagram

    
Vedete din Romania Vedete internationale