Cum arăta Prințesa Eugenie în copilărie

Pe 12 octombrie, Prințesa Eugenie, a opta persoană în linia de succesiune la tronul britanic, se va căsători cu Jack Brooksbank, iar lista invitaților este foarte lungă. La nunta celor doi sunt așteptați 850 de invitați, cu 250 mai mulți decât la nunta Prințului Harry cu Meghan Markle!

Prințesa Eugenie și Jack Brooksbank se vor căsători în aceeași capelă unde și-au unit destinele și Prințul Harry cu Meghan Markle

Pentru a marca aşa cum se cuvine căsătoria, Prinţesa a creat hashtagul #RoyalWedding2 şi a încercat să-i introducă pe fani în atmosfera de basm care va fi pe 12 octombrie în Marea Britanie. Eugenie a postat pe Instagram o fotografie în care apare îmbrăcată în rochie de mireasă, imagine realizată în urmă cu foarte mulți ani. Fotografia a fost făcută la nunta bonei micuţei, Alison Wardley, iar în imagine Prinţesa Eugenie apare alături de sora ei, Prinţesa Beatrice.

Eugenie, nepoata Reginei Elisabeta a II-a, s-a logodit cu iubitul ei, Jack Brooksbank, la începutul acestui an. Părinții Prințesei, Ducele de York și fosta sa soție, Sarah Ducesă de York, au fost încântați de veste, iar în februarie Ducele de York a anunțat că cei doi se vor căsători vineri, 12 octombrie, la capela St. George de la Windsor Castle. Inelul de logodnă conține un safir de nuanță roz-portocalie, numit padparadscha, înconjurat de diamante, care seamană destul de mult cu cel purtat de Prințesa Diana, iar experții spun că inelul valorează aproximativ 100 de mii de lire sterline. 

 

 

 

 

 

Citește și: Încă o nuntă în Familia Regală Britanică

Fiica lui Robbie Williams, domnișoară de onoare la nunta Prințesei Eugenie a Marii Britanii

Foto: Hepta.ro, Instagram

Ultima modificare octombrie 7, 2018 10:54 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale