Cu cine se iubeste Ștefan Stan. Artistul se pregătește de însurătoare

Ștefan Stan are planuri mari pentru viitor și chiar își dorește să renunțe la burlăcie și să se așeze la casa lui, cu acte-n regulă. După îndelungi peripeții amoroase, artistul a devenit extrem de discret cu  viața sa personală și a ales să-și țină iubita ascunsă de ochii presei și ai curioșilor.  Și totuși…

Ștefan Stan, câștigătorul primului sezon al emisiunii Vocea României a ținut o bună perioadă de timp primele pagini ale ziarelor datorită relației cu năbădăi pe care a avut-o cu Andreea Mantea, însă de atunci au trecut câțiva ani buni. A fost o iubire pătimașă între cei doi, presărată cu declarații siropoase și cuvinte acide, cu împăcări și despărțiri dramatice, însă, într-un final au decis să pună punct confruntării amoroase și rămână prieteni.

După ce sentimentele pentru Andreea Mantea s-au evaporat, Ștefan Stan s-a afișat îndrăgostit până peste urechi de Diana Neacșu, femeia care a fost la un pas de a-l face tătic pentru prima oară. Din păcate, aceasta a pierdut sarcina în 2014 și ușor, ușor relația celor doi s-a răcit, astfel că, un an mai târziu, și-au spus adio.

Un Don Juan autohton, așa cum a fost numit de presă la un moment dat, Ștefan Stan, s-a consolat cu timpul și iată că a îndrăznit să-și deschidă, din nou, sufletul. De data asta, însă, artistul a ales discreția totală. Cu toate că a recunoscut că are o relație serioasă și chiar că se gândește la căsătorie, Ștefan Stan, în vârstă de 40 de ani, nu a vrut să-i dezvăluie identitatea iubitei sale și nici alte amănunte, însă, parcă pe furiș de presă, acesta mai scapă câte o fotografie pe rețelele de socializare în care o sărută cu foc.

Iubita actuală a lui Ștefan Stan este o foarte tânără domnișoară, frumoasă, cochetă și extrem de familiarizată cu fotografia, pe nume Cristina Bianca.

Ștefan Stan a publicat o imagine cu aceasta pe contul său de Facebook și putem susține că, sub masca unui titlu de piesă, artistul și-a mărturisit sentimentele: Iubirea mea secretă. 

Notăm că Raluca și Denisa, fetele de la Bambi, au lansat pe 15 februarie piesa „Iubirea mea secretă”, iar Ștefan Stan a fost invitat de onoare al evenimentului.

Cât despre nuntă, acesta a mărturisit că și-a proiectat deja marele eveniment în imaginație și se simte pregătit să facă pasul cel mare: „Mă pregătesc de însurătoare într-un an, doi, trei, cine știe. Eu m-am pregătit. Au apărut ceva fotografii cu actuala mea iubită, sper să fie forever, dar nu se știe niciodată. Nunta mea va fi o nuntă foarte discretă, unde nu va avea acces absolut nimeni din presă. Va fi o nuntă, nu știu dacă atipică, dar fără dress code, ceva foarte lejer, într-o locație foarte lejeră și foarte exclusivistă zic eu. Va fi totul despre bucuria de a-l vedea în sfârșit pe Ștefan Stan căsătorit. Deși nimeni nu crede lucrul ăsta, sper ca într-o bună zi să-i contrazic pe toți și să o fac” – a declarat Ștefan Stan pentru Libertatea.

Citește și – Andreea Mantea, asortată cu fiul său. Ce mare a crescut David

Citește și – Iubitul Elenei Udrea, prima declarație despre faptul că va deveni tată

Sursă foto: Facebook

Ultima modificare februarie 20, 2018 2:34 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale