Artista Lorde, prima apariție în public după mai bine de un an

Recent, artista Lorde (23 de ani) a fost fotografiată în Auckland, Noua Zeelandă, alături de producătorul Justin Warren.

Artista Lorde, prima apariție în public după mai bine de un an

Luni, 26 octombrie, perechea a fost fotografiată în timp ce se plimba. Cântăreața purta o rochie midi neagră cu imprimeu floral roșu și o cămașă de culoare bleu deschis legată în jurul taliei. Și-a accesorizat ținuta cu o șapcă, un colier auriu și teniși.

Într-una dintre fotografii, Lorde și Justin par a se săruta. Acestea sunt primele fotografii cu artista în public de mai bine de un an.

Ultima dată a fost fotografiată de paparazzi în Los Angeles în aprilie 2019, iar ultima dată a fost surprinsă alături de Justin cu o lună înainte, în martie.

Justin a negat în trecut relația. „Eu și Ella am lucrat împreună mulți ani la rând și suntem buni prieteni”, spunea în 2016.

„Orice zvon despre noi ca fiind o pereche este ridicol. Ella are un an foarte încărcat și vom mai petrece timp împreună plănuind noul ei album.”

Lorde s-a ferit în ultimii ani de lumina reflectoarelor. Pe contul de Twitter n-a mai postat din anul 2017.

La începutul lunii octombrie, artista a revenit pe Instagram unde și-a încurajat comunitatea să voteze în cadrul alegerilor din Noua Zeelandă.

„Hey. Ești din Noua Zeelandă? Eu sunt. Dacă ai 18 ani sau mai mult, este timpul să VOTEZI. Știm că locuim într-un loc special. Participând la conversațiile importante și vorbind în numele comunităților sau organizațiilor pe care le susținem ajută la asta.”

Foto: Instagram

Citește și:

Karlie Kloss este însărcinată cu primul ei copil! În octombrie a aniversat doi ani de căsnicie

Horia Brenciu, despre declarațiile lui Dan Bittman: „Eu nu sunt omul care te șterge din telefon”

Cum s-a schimbat viața lui Cameron Diaz de când a devenit mamă?

    
Vedete din Romania Vedete internationale