După o luptă cu cancerul de col uterin, Geta State va deveni mamă, la 40 de ani

Geta State trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața sa după ce a aflat că este însărcinată. Îndrăgita interpretă de muzică populară se pregătește să devină mamă la 40 de ani.

Geta State poartă în pântece cel de-al doilea copil al său și, fără doar și poate, artista este binecuvântată, având în vedere că trăiește minune după minune. După ce a fost diagnosticată cu cancer de col uterin, medicii au fost foarte rezervați în privința sa și nu numai că nu i se putea promite că va deveni mamă cândva, dar nu se puteau pronunța cât și dacă mai are de trăit: „În momentul în care mi-a spus diagnosticul am simţit că mi s-au răcit mâinile şi picioarele. Am ajuns în faţa blocului şi când mi-am parcat maşina am început să plâng”, a declarat în trecut Geta State la emisiunea Poveştiri Adevărate de la Acasă TV. Artista a rememorat momentele de groază prin care a trecut: ”Am repetat analizele la trei clinici diferite, sperând că diagnosticul este o greșeală, însă nu a fost. Unii s-au grăbit să se bucure de răul meu. Am primit telefoane de la unele persoane care mi-au spus pe față: ‘Ce bine ne pare că o să mori!. Se spunea despre mine ca sunt o femeie terminată, că dacă o să trăiesc, oricum nu o să mai fac copii.”

Geta State alaturi de sotul sau, Irinel Mitroiu

Geta Voinea plănuia să rămână însărcinată și și-a făcut analizele ginecologice de rutină, astfel aflând că avea cancer de col uterin. În 2010, aceasta a fost operată, extirpându-i-se o parte din colul uterin, iar artista s-a pregătit pentru ce era mai rău: Mi-am luat cavou la mine, la Grădiștea, în Giurgiu. Din 2006 îmi tot muriseră rude și aveam experiență, știam ce înseamnă cheltuiala pentru o înmormântare. Am zis să mă pun la adapost, să nu-i las pe ai mei și cu suferința sufletească și cu gaura financiară.” – povestea Geta State pentru sursa citată. Ei bine, destinul a avut alte planuri și, chiar dacă și-a văzut moartea cu ochii, atât la propriu, cât și la figurat, după patru ani minunea s-a produs. În anul 2014 interpreta de muzică populară a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă pe care a botezat-o Sophia.

Geta State alaturi de micuta Sophie

Iată că, la alți patru ani distanță, Dumnezeu avea să-i facă un alt cadou prețios ca însăși viața: o nouă sarcină. În prezent Geta State este însărcinată, iar după Paște va afla și sexul bebelușului pe care-l poartă în pântece. Geta Voinea este căsătorită din 2014 cu Irinel Mitroiu, solistul trupei Romeo&Gipsy.

Citește și – Dramele cumplite din viața Mariei Dragomiroiu

Citește și – Maria Ciobanu a fost acuzată că s-a căsătorit cu soțul celei mai bune prietene, Ileana Sărăroiu. Care este adevărul dramatic

Sursă foto: Facebook

    
Vedete din Romania Vedete internationale