Bereta, un must-have. Cum să o porți

Bereta este un accesoriu extrem de chic, care nu ar trebui să îți lipsească din garderobă. Uite cum poți să o porți.

Bereta are o croială extrem de simplă, motiv pentru care a rezistat timpului. A apărut prima dată în secolul al XVII-lea, într-un orășel din sudul Franței, iar la început era purtată doar de soldați. Cu timpul, a devenit populară în toată lumea, iar Marlene Dietrich a fost prima femeie care a purtat o astfel de pălărie, în anii 20. Deși nu s-a demodat niciodată, designerii au făcut din beretă un must-have în acest an, iar fashion-bloggerii le poartă cu încredere.

Citește și: Ce căciuli și pălării ți se potrivesc, în funcție de lungimea părului

Mai mult de jumătate dintre modelele care prezentat colecția de primăvară/vară 2016 semnată Gucci au avut berete croșetate sau din lână pe cap. Dacă nu te-ai gândit niciodată să combini bereta preferată cu o rochie de vară, acum este momentul.

O beretă neagră se potrivește cu orice, de la rochie neagră, la piese ceva mai casual. Ne place combinația pe care a făcut-o modelul Soo Joo. Tânăra a ales să poarte bereta cu un costum în nuanța piersicii și o eșarfă subțire.

Și modelul Erin Wasson a ales să poarte bereta într-un mod inedit! Ea a combinat-o cu o jachetă din piele și o ținută all black!

Dacă vrei un look parizian, poartă bereta cu un pulover pe gât sau cu rochie feminină, cum a făcut Miroslava Duma.

Când porți bereta, nu există o regulă pentru cum să îți așezi părul. Îl poți lăsa desprins în față sau îl poți da după ureche, în funcție de cum îți stă bine. Dacă ești genul boem, poți prinde o floare de beretă.

Sursa foto: Hepta.

Ultima modificare septembrie 20, 2016 11:37 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale