Numeroasele producţii americane despre vampiri au reînviat legenda lui Dracula, chiar dacă scenariştii au adaptat povestea lui autentică. Iată câteva locuri din lume bântuite de vampiri. Ştii să te aperi de fantome şi spirite necurate?Lonely Planet, cunoscuta publicaţie de călătorii, a realizat de această dată un top al celor mai autentice destinaţii pentru adevăraţii vânători de vampiri în care România ocupă, desigur, primul loc.1. Castelul BranLonely Planet sitează Castelul Bran pe primul loc într-un top al celor mai faimoase destinaţii pentru vânătorii de vampiri, locuri consacrate de legendele cu vampiri."Cel mai bine este să mergi direct la sursă, iar în cazul istoriei vampirilor, sursa o reprezintă Vlad Ţepeş, legendarul domnitor al Valahiei, acum, parte a României", informează editorii Lonely Planet, care evocă pe scurt rolul acestuia pe timpul Imperiului Otoman şi faptul că obişnuia să tragă turcii în ţeapă.Această practică "sângeroasă" a domnitorului este ceea ce îi conferă reputaţia domnitorului însetat de sânge, precum şi ceea ce l-a inspirat pe autorul irlandez Bram Stoker să dea naştere popularei legende a lui Dracula.Castelul Bran, muzeul dedicat Reginei Maria a Romaniei, este astfel cel mai autentic loc al vampirilor.2. Liliecii - vampir, Costa RicaAceastă specie ciudată se pare că a devenit inseparabilă de legendele cu vampiri.Se spune că Bram Stoker s-ar fi inspirat dintr-un articol din ziar când a închipuit înspăimântătoarele vietăţi ce sug sângele oamenilor.Liliecii vampiri se hrănesc cu sângele animalelor, dar rar cu sângele oamenilor, deşi au fost raportate atacuri în ultimii ani în Brazilia şi Venezuela.Liliecii - vampiri locuiesc în Parcul Naţional Santa Rosa şi Parcul Naţional Corcovado din Costa Rica.3. Muzeul Vampirilor, FranţaAscuns bine în districtul Les Lilas din Paris, muzeul misterios al vampirilor poate fi vizitat doar cu programare.Odată ce treci de o poartă roşie lugubră, te întâmpină o impresionantă colecţie de cărţi, fotografii cu vamÂpiri, arme, măşti şi costume. Muzeul are în spate chiar şi o grădină decorată în stil gotic.Citeşte şi Paranormal! Fringe de România: Top 4 locuri din România cu mesaje misterioase în piatră4. Forks, SUAOdată cu romanul său de succes "Twilight", Sephenie Meyer a revigorat şi turismul în micul oraş Forks, din statul Washington, atunci când a readus la viaţă vampirii şi vârcolacii seculari.Astăzi, oraşul propune turiştilor un tur prin locurile unde s-au filmat scene din film.5. Turul Vmpirilor, San Francisco, SUAMina Harker, celebrul personaj al lui Bram Stoker din romanul "Dracula" trăieşte astăzi în San Francisco. Turiştii care ajung aici, au ocazia să o însoţească pe aceasta într-un tur al vampirilor, prin locurile considerate bântuite din centrul istoric Nob Hill.Din traseu fac parte şi Nob Hill Cafe, Parcul Huntington sau Clubul Pacific Union.Citeşte mai departe şi află ce alte 5 locuri bântuite de vampiri există în lume, pe pagina următoare! 6. Turul lui Dracula, Londra, Marea BritanieBritanicii s-au îndrăgostit şi ei de legenda lui Dracula, mai ales după ce Stoker a plasat o parte din acţiunea romanului său în Londra.Drept urmare, aceştia au organizat un tur al vampirilor în Londra, care include casa Highgate, unde Dracula a locuit pe durata şederii în Londra şi cimitirul Highgate, urmând ca la final turiştii să petreacă la un banchet medieval, cu costume şi tot tacâmul.7. Pontianak, IndoneziaCreaturile vampirice nu fac parte doar din legendele europene. Malaezia şi IndoÂnezia au miturile lor la fel de cunoscute care îngrozesc cinefilii şi turiştii deopotrivă.Legenda Pontianak vorbeşte despre femeie care, după ce moare în timpul naşterii, devine o femeia - vampir. Frumoasă ca o nimfă, femeia - vampir Pontianak se transformă într-o bătrână urâtă cu dinţi ascuţiţi.8. Fantoma lui Dracula din Whitby, Marea BritanieÎnainte să ajungă la Londra, Dracula se opreşte în portul Whitby, din Marea Britanie. Loucitorii cred că autorul cărţii a fost influenţat de atmosfera misterioasă a oraşului - case cu acoperişuri de culoare sângerie, biserica Whitby Abbey şi liliecii zburători care ies noaptea în jurul acesteia.Citeşte şi Paranormal: Top 3 avioane fantomă care au şocat lumea ştiinţifică9. Locaţiile din "Buffy, spaima vampirilor", SUACei care au urmărit cu sufletul la gură serialul în anii ‘90 au ocazia să viziteze locurile unde s-a filmat secvenţe din "Buffy, spaima vampirilor".Platoruile de filmare au fost plasate în Los Angeles, unde se poate vizita Torrance High School, campusul UCLA din Westwood şi California State University, precum şi în împrejurimile oraşului.10. Locaţiile din "True Blood", SUA"True Blood" este un alt serial - fenomen ce a readus la viaţă sinistrele creaturi.Vampirii din "True Blood" nu se ascund de societate, ci frecventează barul Fangtasia, al cărui proprietar este vampirul Eric Northman. În realitate, Bon Temps este un oraş fictiv, iar barul folosit pentru filmîri este localizat în Long Beach, California, si se numeste Alex's Bar .Sursa foto: Shutterstock