Scandal la Curtea Regală: Kate Middleton, devastată de cartea plină de dezvăluiri scrisă de Meghan și Harry


Kate Middleton ar fi „disperat de tristă” după ce a aflat cum a fost portretizată în cartea lui Meghan Markle și a prințului Harry, „Găsind Libertatea”.

Cartea în cauză ar fi o biografie a celor doi, care detaliază mai multe despre plecarea lor de la Curtea Regală. Ea este scrisă de jurnaliștii Omid Scobie și Carolyn Durand și urmează să apară într-o săptămână, conform Mirror.

În carte, jurnaliștii l-ar fi numit pe prințul William un snob, iar despre Kate ar fi spus că a avut o atitudine glacială cu Meghan Markle pe vremea când era iubita lui Harry.

Prințul William i-ar fi ținut un discurs fratelui său mai mic atunci când a aflat de relația cu Meghan, spunându-i: „Să nu ai senzația că trebuie să te grăbești. Acordă-ți atâta timp cât ai nevoie să cunoști această fată”.

O sursă apropiată cuplului a povestit, dup cum arată OK!: „Mi s-a spus că toată lumea este extrem de supărată, că William nu este un snob – ar fi spus aceleași lucruri și dacă era vorba de fiica vreunui duce. Dar de când Harry este cu Meghan, au găsit orice scuză să găsească un motiv să simtă resentimente legate de oricine și orice”.

Foto – Hepta

Ultima modificare august 7, 2020 5:08 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale